Seară literară cu scriitorul Dan Lungu, la ICR Londra

Reprezentanța ICR Londra organizează astăzi, 3 octombrie 2022, o seară literară cu scriitorul Dan Lungu, aflat într-un turneu în Marea Britanie.

Evenimentul cu tema „O panoramă literară a postcomunismului românesc” va avea loc la sediul ICR din Londra (1 Belgrave Square), începând cu ora 18:30.

În perioada 26 septembrie - 6 octombrie, scriitorul Dan Lungu efectuază un turneu literar în Marea Britanie, la invitația Asociației „Women in UK”. Pornind de la cel mai recent roman al său, „Șoferul din Oz”, turneul cuprinde lecturi și discuții cu publicul britanic.

Evenimentul face parte din strategia ICR Londra de a promova scriitorii români contemporani în spațiul britanic, în vederea pătrunderii mai largi a scrierilor lor în rândul publicului local, sau, în cazul autorilor încă netraduși, în vederea deschiderii către potențiali editori și traducători. 

Interlocutor în dialogul cu Dan Lungu, pe tema abordării unor teme de istorie recentă în literatura postcomunistă, va fi Claudiu Florian, director adjunct al ICR Londra.

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai de succes autori români în literatura post-decembristă, romanele sale fiind traduse în peste cincisprezece limbi, printre cele mai premiate și bine primite lucrări numărându-se volumele „Raiul Găinilor”, „Sînt o babă comunistă!” și „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”. A condus Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (2013-2017) și este conferențiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultății de Sociologie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.