Scriitorul Sylvain Audet-Gainar la "Noaptea literaturii"

Scriitorul Sylvain Audet-Gainar la "Noaptea literaturii"

Data : Sâmbătă 13 mai 2023, intrare gratuită, de la 15h la 22h30

Locul : Institutul cultural suedez, 11 Rue Payenne, 75003 Paris, Franța

Cu ocazia celei de-a 11-a ediții, Noaptea literaturii, eveniment organizat de FICEP – Forumul institutelor culturale străine din Paris –, revine într-un format inedit și va fi organizat la Institutul cultural suedez. 

Institutul Cultural Român de la Paris este prezent la acest eveniment prestigios, care reunește 18 de autori veniți din toată lumea, prin participarea lui Sylvain Audet-Gainar, scriitor de romane politiste dar și traducător.

Începând cu ora 15 au loc întâlniri cu scriitorii la Institutul cultural suedez, romancierul Sylvain Audet-Gainar fiind anunțat în program spre ora 16h. Intâlnirea va fi urmată de un moment de dedicații.

În program, pe lângă întâlnirile cu scriitorii veniti din toata lumea (printre ei îi amintim pe Jean Portante, din Luxemburg, Alfonso Cruz, din Portugalia etc.), vor mai avea loc  un punct de vânzare de carte, un altul de schimb de carte, pauze muzicale cu ansamblul de muzică tradițională din Bulgaria Milena Jeliazkova și un moment special dedicat finalului Nopții literaturii.

La nuit de la littérature este un festival francez care se derulează întotdeauna pe parcursul unei singure seri/nopți. Scriitori sau oameni de litere venind din partea institutelor culturale participante citesc cu voce tare în fața unui public numeros și deja fidelizat fragmente din operele lor. La final, ei răspund întrebărilor puse de public. Pentru anul acesta, pentru a marca participarea Timișoarei la proiectul anual Capitale culturale europene, alături de Veszprem și Elefsia, România, Ungaria și Grecia vor evolua imediat una dupa alta pe scena organizatorilor.

Sylvain Audet-Găinar s-a născut în 1980 și a urmat cursurile facultăților de Litere de la Lyon, București și Strasbourg. Bun cunoscător al României si al limbii române, a lucrat pentru Ambasada Franței în România și a predat limba franceză la Cluj, la Sibiu și la București. A fost, de asemenea, traducătorul mai multor thrillere românești înainte să inceapă el insuși să scrie romane: Du Rififi à Bucarest și Micmac à Bucarest (2020, Ed. Ex Aequo) Ambele romane există și în versiunea română, publicate la editura Crime Scene Press : Balamuc la București (2021) și Țap ispășitor (2022). În 2022, a tradus biografia Nadia si Securitatea, scrisă de Stejărel Olaru, pentru editura Robert Laffont Canada : Nadia Comăneci dans l’œil de la police secrète


Membru FICEP din 2002, Institutul Cultural Român de la Paris susține și promovează activitatea scriitorilor, a artiștilor și a creatorilor români pe scena culturală cosmopolită a Parisului.