În perioada 13-20 ianuarie 2025, cu ocazia Zilei Culturii Române – 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (1850-1889), la Biblioteca Iván de Vargas din Madrid vor avea loc activități cultural-educative și artistice.
Săptămâna va începe cu deschiderea a două expoziții la sediul bibliotecii – Costume tradiționale românești, o emblemă identitară, țara noastră remarcându-se printr-o diversitate extraordinară de costume populare, și România, patrimoniu și autori (albume, autori români traduși în spaniolă și Ghidul Autorilor Europeni – România).
Pe 16 ianuarie, ora 19:00, în Galeria ICR Madrid va avea loc inaugurarea expoziției fotografice Comorile României a cunoscutului artist fotograf, Ilie Tudorel, iar pe 17 ianuarie, ora 18:30, la Sala Polivalentă a bibliotecii va fi proiectat documentarul Între tăcere și păcat despre Ana Blandiana, câștigătoarea prestigiosului premiu Princesa de Asturias 2024 pentru literatură, regizat de Diana Nicolae, regizor și producător, realizator de documentare.
Săptămâna culturală se va încheia sâmbătă, ora 11:00, cu două ateliere: unul pentru adulți - Faceți cunoștință cu limba română în 30 de minute - în care cei mari vor descoperi ospitalitatea și muzicalitatea limbii române și un Atelier de povești pentru copii cu vârsta între 5-12 ani în care cei mici vor călători pe tărâmuri îndepărtate și vor cunoaște personaje fabuloase și istorii fascinante. Ultimul moment al acestei călătorii culturale va fi un spectacol de cântece și dansuri populare românești oferit de ansamblul folcloric de copii „Mugurașii Salvei“ al Asociației Hispano-Româno Salva.
Colaboratori:
Biblioteca Iván de Vargas
Ambasada României în
Regatul Spaniei
Biblioteca Prichindeilor Comunidad de Madrid
Asociația Hispano-Română Salva