România la Sărbătoarea Francofoniei din Portugalia

Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia Romania la Sarbatoarea Francofoniei din Portugalia

După două ediții online, anul acesta activitățile Sărbătorii Francofoniei vor fi numeroase, bogate și cu public. România, alături de Andorra, Belgia, Canada, Coasta de Fildeș, Egipt, Franța, Luxemburg, Maroc, Senegal, Elveția și Tunisia invită publicul să descopere și să valorifice bogăția francofoniei printr-un program inovator și diversificat, cu muzică, gastronomie, artă ceramică, itinerarii și podcast-uri francofone, cu focus pe tineri.

Pentru iubitorii de muzică, în special de jazz, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona și al Institutului Francez din Portugalia, va avea loc un concert de jazz susținut de pianista franco-română Ramona Horvath și contrabasistul francez Nicolas Rageau, la Hot Clube de Portugal, în data de 10 martie, ora 22.30.

Considerată ca fiind „unul dintre cei mai originali pianiști din Paris” (Jazz Hot), pianista cu „muzicalitate maximă, tehnică impecabilă și tușeu de catifeaˮ (Jazz Magazine), Ramona Horvath concertează cu mare succes pe diferite scene franceze și europene, în sali de concert și în cadrul unor festivaluri din Austria, Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria etc.. Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și mai apoi partenera de scenă a marelui pianist Jancy Korossy, alături de care a susținut numeroase concerte la două piane, în principal în afara României (Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania, Portugalia). Cei doi pianiști au înregistrat un album editat la casa de discuri Electrecord, intitulat „Dor De Acasaˮ (2008), album premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). De câțiva ani, pianista este stabilită la Paris unde s-a impus deja ca unul dintre muzicienii cei mai activi ai scenei jazz. Până în prezent Ramona Horvath și-a lansat în Franta, la celebra casa Black&Blue, trei albume în nume propriu, în trio, quartet și duo, ce s-au bucurat de mare succes în presa de specialitate din Franța: Libération, Jazz Magazine, Jazz Hot, Pianiste Magazine, Classica, Télérama etc.. Cel mai recent disc al pianistei „Le Sucrier Veloursˮ (în duo alături de contrabasistul francez Nicolas Rageau) a avut mare succes și în presa internațională (USA, Austria, Ungaria, Olanda etc.).

Contrabasist parizian, cu o activitate intensă internațională, Nicolas Rageau a colaborat și înregistrat cu nume mari ale jazzului. Stabilit la New York în perioada 1994-2000, devine extrem de activ pe scena jazz new-yorkeză. Creează împreună cu saxofonistul Grant Stewart un quartet franco-american, alături de care efectuează numeroase turnee în Europa. În 2006 înregistrează în aceeași formulă discul „Made In Franceˮ, album ce se bucură de un foarte bun succes în presă. Contrabasistul își lansează în 2013 un nou disc în nume propriu „La Complainte De La Tour Eiffelˮ (alături de pianistul Alain Jean-Marie și bateristul Philippe Soirat), în care prezintă aranjamente subtile din muzica franceză în jazz. Nicolas este prezent în diverse festivaluri atât în Franța cât si în străinatate. De câțiva ani colaborează cu pianista Ramona Horvath, alături de care concertează regulat pe scenele franceze și internaționale, în diferite formații. Tot alături de Ramona Horvath, Nicolas a inregistrat trei albume „XS Birdˮ în trio, „Lotus Blossomˮ în quartet și „Le Sucrier Veloursˮ în duo.

Ca și anul trecut, va fi creată o operă de artă colectivă. De data aceasta, o lucrare murală de azulejos, realizată de renumita artistă luso-elvețiană Ana Vilela, va reprezenta Francofonia în Portugalia. Prin tema migrației păsărilor, această lucrare va simboliza libertatea, diversitatea, dar și unitatea francofoniei. Lucrarea va fi expusă ulterior la Grupul Școlar Ferreira de Castro din Algueirão-Mem Martins.

În ceea ce privește gastronomia, în parteneriat cu cele 12 școli hoteliere și de turism din Portugalia, Sărbătoarea Francofoniei va explora delicatesele fiecărei țări participante, punând în evidență savoir-faire-ul elevilor care vor elabora mai multe rețete și vor realiza videoclipuri ce vor fi premiate în cadrul unui concurs. Rețeta românească prezentată va fi „Varză à la Clujˮ.

Ca activități de promovare a tinerilor, elevi de liceu din toate țările francofone vor prezenta interviuri în podcasturi, coordonate de către „Tinerii Reporteri Internaționaliˮ de la Liceul Francez „Charles Lepierreˮ din Lisabona și vor fi difuzate pe site-ul și pe rețelele de socializare ale Sărbătorii Francofoniei – „Festa da Francofoniaˮ, ediția 2022.Într-un context mai recreativ și sportiv, în luna martie vor avea loc Tururile Francofoniei, ghidate de Asociația Discover Lisbon - Tours & Crawls. Vor fi organizate 3 itinerarii prin orașul Lisabona, cu opriri în diverse locuri și monumente din capitală care au legături puternice cu țările francofone.

Sărbătoarea Francofoniei este organizată de țările membre și observatoare ale OIF (Organizația Internațională a Francofoniei) cu reprezentare diplomatică în Portugalia (Ambasada Andorrei; Ambasada Canadei; Ambasada Coastei de Fildeș; Ambasada Egiptului; Ambasada Franței; Ambasada Luxemburgului; Ambasada Regatului Belgiei; Ambasada Regatului Marocului; Ambasada României; Ambasada Senegalului; Ambasada Elveției; Ambasada Tunisiei), Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Francez, cu sprijinul Alianței Franceze din Lisabona, APPF (Asociația Portugheză a Profesorilor de Franceză), APEF (Asociația Portugheză de Studii Franceze) și al Liceului Francez „Charles Lepierreˮ din Lisabona.