România la Salon du Livre 2010

În perioada 26-31 martie 2010 se va desfăşura cea de-a XXX-a ediţie a Salon du Livre / Târgul internaţional de Carte de la Paris, cel mai amplu eveniment al pieţei editoriale din Franţa. România va fi prezentă la acest eveniment cu un stand naţional de 72 mp, organizat, în premieră, de Institutul Cultural Român. Vor fi expuse peste 500 de titluri apărute la 25 de edituri din România, precum şi volumele publicate în străinătate prin programele de susţinere a traducerilor derulate de ICR (TPS - Translation and Publication Support Programme, 20 de autori, Publishing Romania).
Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român şi ICR Paris vor organiza, în cadrul standului, o serie de lansări ale unor volume traduse recent în limba franceză: Cahier Cioran (Editions de L'Herne), Florina Ilis La croisade des enfants (Editions des Syrtes), Ana Maria SanduL'Ecorchure (Chemin de fer), Gellu NaumVoyage avec Apollodore (Memo), Norman Manea L'enveloppe noire şi Les clowns. Le dictateur et l'artiste (Seuil). La stand vor mai fi prezentate volumele 111 incursiuni în Cotidianul românesc de Teodor Baconsky şi Devis Grebu (Curtea Veche, 2009), Ioan GroşanUn om din Est (Noul Scris Românesc, 2009), Marius GhicaDerrida sau a gândi altfel / Derrida ou penser autrement, (Paralela 45, 2009) şi Geneza operei literare. Repere spre o poietică (Paralela 45, 2008), albumul monografic Devis Grebu (Editura ICR). La standul României vor fi expuse câteva din lucrările originale ale lui Devis Grebu şi este programată şi o reprezentaţie a trupei Théatre de la Gare, cu spectacolul La ville d'un seul habitant de Matei Vişniec.

Programul evenimentelor:

sâmbătă, 27 martie 2010
15.00: Prezentare Cahier Cioran, Editura L'Herne, 2009. Invitaţi: Georges Banu, Horia-Roman Patapievici, Vincent Piednoir, Laurence Tacou, Georges Walter
16.00: Prezentarea albumului monografic Devis Grebu, Editura Institutului Cultural Român, 2009 și a volumului 111 incursiuni în Cotidianul românesc de Teodor Baconsky şi Devis Grebu, Editura Curtea Veche, 2009.
Invitaţi: Devis Grebu, Horia-Roman Patapievici, Stefan Borbely.
Vor fi expuse câteva din lucrările originale ale lui Devis Grebu.
duminică 28 martie 2010
15.00: Prezentarea cărţii Cruciada copiilor / La croisade des enfants de Florina Ilis, Editions des Syrtes, 2010. Invitaţi: Florina Ilis, Marily le Nir (traducătoare), Olimpia Verger (editor) şi Thierry Guinhut. (jurnalist)
17.00: Prezentarea cărţii L'Ecorchure / Din amintirile unui Chelbasan de Ana Maria Sandu, Editura Chemin de fer.
Invitaţi: Ana Maria Sandu, Fanny Chartres (traducătoare) şi François Grosso (editor)
marţi, 30 martie 2010
15.00-16.30: Prezentare şi lectură publică – Marius Ghica, Derrida sau a gândi altfel / Derrida ou penser autrement,, Editura Paralela 45, 2009 şi Geneza operei literare. Repere spre o poietică, Paralela 45, 2008, Ion Groşan, Un om din Est, Editura Noul Scris Românesc, 2009 Masă rotundă: "Prezenţe culturale ale editurilor româneşti în Franţa"
Participanţi: Marius Ghica, Ioan Groşan, Stefan Borbely.
17.00: Prezentarea cărţii pentru copii Voyage avec Apollodore / Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, Editura MeMo, 2009.
Invitaţi: Ada Milea şi Christine Morault (editor)
19.00: Spectacol de muzică şi poezie La Ville d'un seul habitant, după un text de Matei Vişniec, susţinut de compania Théâtre de la Gare de Paris cu Moustapha Aouar (Mr DELAGARE), Sébastien Maillet (vioară), Aurélien Rozo (chitară).
miercuri, 31 martie 2010
15.00: Prezentarea cărţilor lui Norman Manea, L'enveloppe noire / Plicul negru, Editura Seuil, 2009 şi Les clowns. Le dictateur et l'artiste / Despre clovni: dictatorul şi artistul, Editura Seuil, 2009. Invitaţi: Mircea Mihăieş, Marily le Nir (traducătoare) şi Odile Serre (editor).


Paris Expo
Porte de Versailles
Hall 1, Stand Roumanie X43
(Mo Porte de Versailles)