Recomandare/ bibliotecă: Aripa stângă, de Mircea Cărtărescu

Aripa stângă de Mircea Cărtărescu

Orbitor nu e, propriu-zis, un roman, decât în sensul cel mai larg al cuvîntului. Eu prefer să-l numesc “o carte”. Ar putea fi, într-adevăr, “cartea vieții mele”, nu însă în sensul de “cea mai bună” sau “cea care va rămîne”, ci de scriere care le unifică-ntr-un fel pe toate celelalte. După “Orbitor” cred că se va vedea mai bine unitatea scrierilor mele.” Mircea Cărtărescu

Despre autor

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat mai multe volume de poezie şi proză, printre care: Faruri, vitrine, fotografii(1980); Poeme de amor (1984); Levantul(1990); Travesti (1994); Orbitor. Aripa stângă (1996); Orbitor. Corpul (2002); Orbitor. Aripa dreaptă (2007); Frumoasele străine (2010); Ochiul căprui al dragostei noastre (2012); Nostalgia (2013); Solenoid (2015) etc.