Realizarea Anuarului Institutului Cultural Român de la Madrid 2020

Realizarea Anuarului ICR Madrid este un proiect nou al Reprezentanței de la Madrid care face parte din strategia de promovare a culturii române în domeniul științific, tratând teme din diferite domenii ale culturii și intenționează să stabilească o nouă linie de cercetare și aprofundare în activitatea Institutului de la Madrid. Totodată volumul, gândit ca publicație anuală, va da spațiu unor studii ale tinerilor cercetători sau viziuni personalizate asupra unor teme de interes din partea unor autori care provin din mediul academic, artistic, instituțional și care aduc o contribuție importantă în cunoașterea de aspecte noi, mai puțin cunoscute, din cultura română sau dezvăluie conexiuni interesante și momente relevante din relațiile culturale și diplomatice hispano-române.

Publicația își propune totodată să promoveze activitatea Reprezentanței ICR Madrid, programele și proiectele majore derulate în cursul anului, și va fi pusă la dispoziția universităților, bibliotecilor, instituțiilor de cultură partenere și a publicului interesat de cultura română.

Contribuțiile cuprinse în volum sunt sinteze sau analize aplicate și acoperă teme din domeniul istoriei, literaturii și traducerilor, hispanismului în România și al studiilor dedicate limbii și literaturii române în Spania, din domeniul cinematografiei, artelor vizuale și muzicii, astfel încât să oglindească principalele programe ale ICR Madrid.