Radu Afrim triumfă la Odeonul din Paris

Regizorul Radu Afrim a avut o premieră de succes cu Teatrul Național din Timișoara pe scena Odeonului parizian, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris. Boala familiei M de Fausto Paravidino a umplut sala Atelierelor Berthier, o fostă uzină reamenajată în insolit spațiu dramatic. In perioada 11-21 iunie, vor avea loc la Paris zece reprezentații cu spectacolul care a primit anul acesta premiul UNITER pentru scenografie (Velica Panduru).
Odeon – Théâtre de l'Europe este unul dintre cele cinci teatre naționale din Franța și invită regulat pe scenele sale spectacole europene de mare ținută. Inaugurat în 1782 de regina Maria Antoaneta, el a văzut de-a lungul timpului premiera Nunții lui Figaro de Beaumarchais (1784), triumfurile romanticilor (1829-1832) sau ale lui Sarah Bernhardt.
Regizorul Radu Afrim a repurtat deja numeroase premii cu montările sale din România, dar și din alte țări. Anul trecut, în cadrul Festivalului off de la Avignon, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte de Matei Vișniec, în regia lui Radu Afrim și cu o distribuție internațională, de asemenea susținut de ICR, a câștigat premiul presei.
La premieră au participat personalități ale vieții teatrale pariziene, printre care criticul George Banu și numeroși administratori de teatre franceze.
ICR Paris a realizat pentru acest proiect un parteneriat cu teatrul Odeon, una dintre instituțiile teatrale europene de mare anvergură. El se înscrie într-o strategie de promovare a artei dramatice românești și a potențialului său de cooperare internațională, validată deja de spectacolele teatrului Odeon de la București pe scena teatrului parizian Huchette, de reprezentațiile Oanei Pellea și ale lui Mihai Gruia Sandu (mai 2008), de organizarea lansării la Paris a Festivalului Uniunii Teatrelor Europei desfășurat în România la finele anului trecut, pentru a nu menționa decât momentele de vârf.

www.institut-roumain.org