Pianistul Andrei Licareţ omagiază, la Londra, geniul creativ al lui George Enescu

Pianistul Andrei Licaret omagiaza, la Londra, geniul creativ al lui George Enescu

Andrei Licareţ, unul dintre cei mai talentați și apreciați pianiști concertiști din România, a cărui „bogată maturitate artistică şi profunzime depăşesc limitele unei simple abilități“ (L’Unione Sarda), este artistul lunii iunie în populara Serie a „Concertelor Enescu” de la sediul Institutului Cultural Român din Londra. Pe 6 iunie, acesta revine în capitala britanică cu un recital ce cuprinde lucrări de George Enescu, Robert Schumann și Frédéric Chopin.

Născut la Bucureşti,  Andrei Licareţ a început studiile de pian cu tatăl său, pianistul și organistul Nicolae Licareț, la vârsta de 5 ani. La 11 ani a debutat ca solist, interpretând Concertul pentru pian în do major, KV 246 de Mozart alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bucureşti. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, unde a studiat cu Gabriela Enăşescu, urmând să studieze mai apoi la Universitatea de Muzică Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Viniciu Moroianu, Dana Borşan, Steluța Radu, Șerban Soreanu şi Dan Dediu, cu care a studiat şi compoziţia. Şi-a continuat apoi studiile cu doi dintre cei mai mari profesori de pian, Jacques Rouvier, la Conservatoire Supérieur de Musique et de Danse de Paris şi la Universitatea der Kunste Berlin, precum și cu legendarul pianist Leon Fleisher la Peabody Conservatory din Baltimore. A participat, de asemenea, la programul pentru tineri muzicieni al Steans Institute din cadrul faimosului festival de la Ravinia.

Andrei Licareţ a obţinut Premiul I la concursurile Jeunesses Musicales şi Bucureşti Yamaha şi a fost distins cu Premiul Lory Wallfisch. De asemenea, a primit Premiul II la Concursul Tel-Hai şi Concursul Concertelor Shreveport. In aprilie 2013, a susţinut un recital foarte aplaudat la Chamber Hall al Filarmonicii din Moscova, iar în februarie 2013 şi-a făcut debutul la Carnegie Hall cu un recital de success, la Weill Recital Hall. „Sensibilitatea sa rafinată şi căldura sunetului, precum şi virtuozitatea interpretării au fost pe măsura acestei lucrări monumentale, al doilea concert de S. Rachmaninov” (Lübecker Nachrichten, octombrie 2011). „Licareţ a interpretat cu naturaleţe, poetic şi cu o extraordinară atenţie pentru detalii - o sclipire care te face să doreşti mai mult” (Washington Post). Un muzician versatil, cu apariţii atât solistice, cât și camerale, Andrei Licareț a susţinut concerte la Paris, Vendôme, Santander, Berlin, Würzburg, Londra, Roma, Lucca, Livorno, Salonic, Copenhaga, Istanbul, Praga, Tel-Aviv, Varşovia, Bruxelles, Madrid, New York, Washington D.C., Boston, Houston, etc. Ca solist, a fost invitat de cele mai importante orchestre româneşti, precum şi de ansambluri din Lübeck, Würzburg, Cagliari şi Mexico City, colaborând cu dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Macelaru, Gerd Schaller, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi, Ilarion Ionescu-Galaţi, Florentin Mihăescu, Anthony Bramall, Justus Franz şi Jose Arean şi a câştigat elogiile marilor muzicieni ai lumii, precum Leon Fleisher, Menahem Pressler, Richard Goode, Dmitri Bashkirov, Dominique Merlet. Pianistul a realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română, cu lucrări de Mozart, Beethoven, Brahms, Chopin şi Ravel.
Seria „Concertelor Enescu”, derulată fără întrerupere începând cu anul 2007, este un program permanent al ICR Londra, în cadrul căruia muzicieni români și străini deopotrivă sunt invitați să omagieze geniul creativ și personalitatea uriașă a lui George Enescu.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/.