Personalități românești prezentate de Institutul Cultural Român de la Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid continuă în luna mai prezentarea unor personalități de marcă ale culturii și civilizației românești, a unor lucrări sau opere de artă importante, precum și a unor evenimente reprezentative pentru România pe paginile de socializare ale ICR Madrid, în special pe Facebook.

Astfel, pe 5 mai vorbim publicului spaniol despre George Uscătescu, pe data de 6, despre Lucian Blaga (se împlinesc 60 de ani de la trecerea sa în neființă), iar pe 14 mai, despre Dumitru Prunariu (se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în cosmos).

George Uscătescu (5 mai 1919, Crețești-Gorj - 11 iunie 1995, Madrid) a fost un filosof, istoric, eseist, poet și profesor universitar, membru de onoare în străinătate al Academiei Române, una dintre marile personalități ale exilului românesc din Spania, alături de Alexandru Ciorănescu, Vintilă Horia ori Alexandru Busuioceanu;

Lucian Blaga (9 mai 1895 Lancrăm – 6 mai 1961, Cluj) - filozof, poet, dramaturg, traducător, profesor universitar și diplomat, o personalitate de prim rang a culturii române și universale;

Dumitru Prunariu (n. 27 septembrie 1952). Între anii 1978 și 1981 a participat la ultimele pregătiri pentru zboruri cosmice pilotate pe nave de tip ”Soiuz”. Echipajul din care făcea parte a fost desemnat pentru efectuarea primului zbor cosmic româno-sovietic. În seara zilei de 14 mai 1981 a devenit primul cosmonaut român și al 103-lea cosmonaut din lume care a ieșit în  spațiu.