- 8 February 2021
- Etichete Personalități românești Cultura română 2021
Institutul Cultural Român de la Madrid continuă în luna februarie prezentarea unor personalități de marcă ale culturii și civilizației românești, a unor lucrări sau opere de artă importante, precum și a unor evenimente reprezentative pentru România, pe paginile de socializare ale institutului.
După ce în luna ianuarie am vorbit despre Aurel Răuţă, profesor de limba română la Universidad de Salamanca și autorul primei cărți de gramatică a limbii române în spaniolă, Alexandru Ciorănescu, filolog, istoric, profesor, pionier al literaturii comparate in Spania și despre domnitorul Vlad Țepeș, de la a cărui naștere s-au împlinit 590 de ani, în luna februarie îl prezentăm publicului nostru pe Petru Maior, unul dintre corifeii Școlii Ardelene.
Petru Maior (circa 1756, Târgu Mureș - 14 februarie 1821, Budapesta), de la a cărui moarte se împlinesc 200 de ani, a fost istoric, filolog și scriitor, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.
Fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Și-a efectuat studiile primare la Căpușu de Câmpie, apoi la Colegiul Reformat din Târgu Mureș și la Blaj, a urmat studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide" din Roma, apoi a făcut studii de drept la Universitatea din Viena (1779-1780).
Devine profesor de logică, metafizică și dreptul firii la gimnaziul din Blaj, preot în Reghin-sat și protopop al Gurghiului, revizor crăiesc (imperial) și corector al cărților românești care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).
A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând, alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene, la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.
Biografia lui Petru Maior a fost scrisă de At. M. Marienescu (discurs de recepţie la Academie, 1883) şi de G. Bogdan-Duică (în ziarul „Tribuna", Sibiu, 1893).
Operele lui Petru Maior se pot grupa în trei categorii: istorice, teologice şi lingvistice. A tradus și prelucrat, de asemenea, lucrări cu caracter economic.
Operele teologice au ca scop să formeze cultura preoţilor şi în acelaşi timp să răspândească idei de morală şi credinţă în rândul cititorilor. În lucrarea „Procanon" a exprimat unele poziții anticuriale. A mai publicat „Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor românești din Ardeal" și „Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre".
În lucrările sale istorice a combătut istorici străini, precum Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel ori Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii. Principala sa lucrare istorică este „Istoria pentru începutul românilor în Dachia".
Alte publicații istorico-filologice: „Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia", „Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur", sau „Petru Maior, Scrisori și documente inedite".
Activitatea lui Maior pe terenul studiului limbii este însemnată prin Lexiconul de la Buda (1825), la care a colaborat şi, mai ales, prin Ortografia limbii şi prin alte articole în legătură cu aceasta. Petru Maior opinează că româna s-a format din latina vulgară. El crede că toţi dacii au fost exterminaţi şi colonişti au fost aduși din Italia. Ei au păstrat limba aşa cum au avut-o şi dacă nu s-ar fi adus împrumuturi de la străini, ar fi şi astăzi ca la venirea lor în Dacia. Deși unele argumente s-au dovedit a fi eronate, ele pun baza ştiinţifică a cercetărilor de mai târziu: explicarea limbii române prin latina vulgară.
Surse: biblior.net, icr.ro
