Participare românească la Sărbătorile oraşului Setúbal

În perioada 31 iulie - 6 august 2007, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Frăţia - Asociaţia Emigranţilor Români şi Moldoveni din Setúbal (Portugalia), organizează standul comunităţii româneşti la Sărbătorile oraşului Setúbal.
Cu acest prilej, Ansamblul de cântece şi dansuri populare româneşti Ciuleandra din Ploieşti, condus de doamna Maria Tănase Marin, va susţine la standul comunităţii româneşti spectacole de muzică şi dansuri populare şi ateliere folclorice interactive pentru copiii românilor din Setúbal.
Acest eveniment deschide seria proiectelor Institutului Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, destinate comunităţii româneşti din Portugalia şi vizează stimularea implicării acestora în diverse proiecte de păstrare a valorilor culturale româneşti.
Potrivit estimărilor Asociaţiei Frăţia, în Portugalia trăiesc aproximativ 90.000 de persoane provenind din România şi Republica Moldova.