Participare românească la Festivalul Internațional de Dramaturgie Europa + America 2016, din Buenos Aires

În perioada 11-26 iunie 2016, se desfășoară cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Dramaturgie Europa + America 2016, din Buenos Aires, specilizat în montajul literaturii dramatice străine. Festivalul cuprinde 11 piese de teatru ale unor renumiți autori provenind din cele două continente, puse în scenă de 11 regizori argentinieni de succes, în săli de teatru independent din Buenos Aires.

România va fi reprezentată în Festival de piesa Tot adevărul despre viața și moartea lui Kurt Cobain, a dramaturgului Peca Ștefan, ce va participa la eveniment, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României la Buenos Aires. Peca Ștefan este considerat a fi una din cele mai relevante voci ale dramaturgiei contemporane din România, cu lucrări prezentate în 16 țări și numeroase premii internaționale.

Piesa românească din acest festival este regizată de Sofia Wilhelmi, câștigătoare a unui premiu în cadrul Bienalei de Artă de Tineret Buenos Aires 2013 și nominalizată pentru premiul „Revelația Feminină" - Trinidad Guevara 2014. Reprezentațiile vor avea loc sâmbătă, 11 iunie 2016, ora 19.30 și sâmbătă, 18 iunie 2016, ora 19.30 într-unul din cele mai cunoscute centre culturale ale capitalei argentiniene „Ciudad Cultural Konex" și vor fi urmate de un dialog între dramaturgul român Ștefan Peca, regizorul piesei S. Wilhelmi și publicul prezent, moderat de un reprezentant al mediului cultural argentinian.

După festival, piesele participante - inclusiv cea românească - vor continua să fie prezentate în stagiunea teatrului respectiv, timp de trei luni. Piesa lui Peca Ștefan va avea loc în fiecare sâmbătă la ora 20.00, la Centrul Cultural Konex din Buenos Aires, până la 16 septembrie 2016 (inclusiv).

Festivalul Internațional de Dramaturgie Europa + America 2016  se află la a doua ediție, după un succes important obținut la ediția 2014. Co-producătorii Festivalului sunt: Goethe-Institut, Ambasada Spaniei și Centrul Cultural Spaniol la Buenos Aires, Ambasada Austriei, ProHelvetia, Ambasada Elveției, Ambasada României și Institutul Cultural Român, Ambasada Poloniei, Croatia House, Centrul Croata ITI, Institutul Italian de Cultură și Ambasada Italiei, Alianța Franceză din Buenos Aires, Ambasada Franței, Festivalul Internațional de Arte Dramatice (FIDAE), Institutul Național de Arte Dramatice (INAE), Off Produções Culturais, Sated/Sp, Diversa Arte E Cultura, ACGE - Assessoria De Cultura Para Gêneros E Etnias, Abaçaí Cultura E Arte, Guvernul Statului São Paulo.

La această nouă ediție, câțiva dintre autorii europeni vor veni în mod special în Argentina pentru a asista la premierele operelor proprii: Daniel Mezger (Elveția), Luc Tartar (Franța), Tomislav Zajek (Croația), Marek Kochan (Polonia), Peca Ștefan (România), Cássio Pires (Brazilia) și Marianella Morena (Uruguay).

Festivalul este organizat de Matias Umpierrez - unul dintre cei mai activi și de succes curatori latino-americani, în colaborare cu EUNIC - filiala din Buenos Aires a Grupului Institutelor Culturale din Uniunea Europeană, în cadrul căreia Ambasada României are statut de membru cu drepturi depline.

Ambasada României va găzdui recepția oficială de lansare a Festivalului, în data de 8 iunie 2016, în spațiile misiunii diplomatice, unde vor participa regizorii și actorii pieselor participante, echipa de producție, invitații străini, mass-media argentiniene, autorități naționale și locale argentiniene, alți reprezentanți ai mediului cultural local și corpul diplomatic.

Cu prilejul prezenței artistului român la Buenos Aires, Ambasada organizează, totodată, o serie de evenimente academice și culturale. Peca Ștefan va susține astfel prezentări și va avea un dialog cu mai multe grupuri de studenți, de la Scoala Municipală de Artă Dramatică din Buenos Aires și de la Centrul Cooperativei Culturale; va oferi, de asemenea, mai multe interviuri principalelor ziare și reviste argentiniene de specialitate.

Participarea românească la Festival este asigurată de Ambasada României la Buenos Aires, cu sprijinul Instititului Cultural Român și în cooperare cu EUNIC Buenos Aires.