Opera Națională Română din Timișoara - 75 de ani de la înființare

În urmă cu 75 de ani, pe 30 martie 1946, lua naștere Opera Română din Timișoara, printr-un decret semnat de Regele Mihai I. Conducerea nou înființatei instituții va fi încredințată renumitei soprane Aca de Barbu, care a reușit în scurt timp să formeze o echipă valoroasă de muzicieni. Primul consiliu de administrație a cuprins personalități marcante ale vremii, regizori, directori, dirijori și maeștri.

Construcția clădirii Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner (constructori a numeroase săli de teatru din Europa - Budapesta, Viena, Odessa) și a fost terminată în 1875. Două incendii de proporții au devastat clădirea. Primul a avut loc în 1880, iar reconstrucția a durat până în 1882, păstrându-se integral forma originală a clădirii, concepută în stil „Renaissance“. După cel de-al doilea incendiu, în 1920, au mai rămas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucția s-a făcut după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrandu-se stilul original numai la fațadele laterale, fațada principală și sala de spectacole îmbrăcând stilul neobizantin caracteristic arhitecturii românești a timpului.

Spectacolul inaugural a avut loc pe 27 aprilie 1947 cu opera „Aida“ de G. Verdi. De la înființare și până în prezent pe scena lirică timișoreană s-au montat 303 de premiere, în spectacole evoluând și numeroși invitați – artiști consacrați din țară și din străinătate. Pe 24 septembrie 2004 se conferă instituției titulatura de Operă Națională.

În decembrie 1989, atunci când Timișoara se declară Primul Oraș Liber al României, clădirea Operei Române devine unul dintre simbolurile Revoluției Române.

Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii, care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Sala de spectacole dispune de 686 locuri. Inedit este faptul că în această clădire își desfășoară activitatea în mod armonios patru instituții de artă: Opera Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu“, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely“.




Sursa: ort.ro