Mircea Cartarescu & Anamaria Marinca @ Seara de literatura europeana 2009

(C) Foto Alexandru Paul, Geraldine Le Guyader, Cosmin Bumbutz.

Scriitorul Mircea Cartarescu si actrita Anamaria Marinca participa la Seara de literatura europeana impreuna cu scriitori din Republica Ceha, Italia, Franta, Ungaria si Polonia.

Seara de literatura europeana este unul dintre numeroasele evenimente care au loc simultan in capitalele europene in data de 13 mai pentru a celebra literatura europeana in cadrul unui proiect trans-european.La Londra, scriitorii vor lectura fragmente din volumele lor si vor participa la o sesiune de intrebari si raspunsuri cu publicul - mai multe detalii la www.eunic-london.org

Mircea Cartarescu si Anamaria Marinca vor citi povestirea Irish Cream din bestsellerul De ce iubim femeile. Volumul este o culegere de povestiri scurte despre eternul razboi dintre sexe. Personajul fiecarei intamplari este o femeie, dar Cartarescu nu contureaza portrete individuale de femei, ci un portret colectiv. In Romania s-au vandut peste 150,000 de exemplare, iar volumul a fost publicat de asemenea in Franta si Spania, si urmeaza sa apara in Polonia si Portugalia.

Seara va fi moderata de Rosie Goldsmith, jurnalista specializata in arta si relatii internationale, care a lucrat 20 de ani pentru BBC.

Mircea Cartarescu a castigat majoritatea premiilor literare importante din Romania, a publicat peste 25 de volume si un numar impresionant de articole. Cartile sale au fost traduse in 14 limbi, beneficiind de aprecierea criticilor. In 1992 a fost nominalizat pentru premiul Médicis in Franta, iar in 2005 a castigat Premiul Acerbi in Italia. In prezent este conferentiar dr. in cadrul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti. In 2007 a avut o serie de turnee de promovare in Suedia, Italia, Germania, Austria, Elvetia si Polonia. In 2008 a sustinut sesiuni de lectura la Targurile de Carte de la Leipzig, Goteborg si Torino. Volumele sale de versuri au fost publicate in Irlanda, Statele Unite, Italia si Germania. Texte ale sale sunt prezente in numeroase antologii si volume colective din tara si din strainatate. Mai multe detalii aici.

Anamaria Marinca a atras atentia publicului in 2005 cand a castigat premiul BAFTA pentru Cea mai buna actrita cu rolul din mini-serialul Sex traffic in regia lui David Yates, difuzat de canalul britanic Channel 4. Cristian Mungiu a distribuit-o in rolul Otilia din filmul sau 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, castigator la Cannes al marelui premiu Palme d'Or. Acest rol i-a adus o nominalizare in 2007 la Festivalul de Film de la Berlin si premiul pentru Cea mai buna actrita acordat de juriul Festivalului International de Film de la Stockholm. Anamaria a lucrat cu Francis Ford Coppola la productia Youth without Youth (2007), a aparut in mini-serialul The Last Enemy al lui Iain B MacDonald de la BBC1, in Boogie (2009) al lui Radu Muntean si in lungmetrajul lui Julie Deply The Countess (2009).

Evenimentul este organizat sub egida EUNIC Londra | parteneriat pentru promovarea culturii si artei europene | www.eunic-london.org Evenimentul marcheaza presedintia Republicii Cehe a Uniunii Europene | www.eu2009.cz Cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene in Marea Britanie | ec.europa.eu/unitedkingdom

Participarea lui Mircea Cartarescu si a Anamariei Marinca la Seara de literatura europeana este sprijinita de Institutul Cultural Roman din Londra.

Cand: 13 mai 2009, 6.30 - 9.00 pm Unde: British Library Conference Centre, 96 Euston Road, London, NW1 2DB Intrarea: £6 (£4 cu reducere). Bilete pe www.bl.uk, box office: (0)1937 546546.