MANIFESTAREA LITERARĂ INTERNAȚIONALĂ „4+1 TRANSLATAR TRADURRE UBERSETZEN TRADUIRE”, DE LA CHUR, ELVEȚIA

Loc :   Theater Chur, Werkstatt, Marsöl, Klibühni, Kantonsbibliothek, 7000 Chur, SWITZERLAND

În perioada 10 - 11 martie 2017 va avea loc la Chur, în cantonul Graubunden, Elveția, evenimentul intitulat „Manifestarea Literară Internațională „4+1 Translatar Tradurre Ubersetzen Traduire". MAnifestarea cu participare internațională este consacrată artei traducerii literare între cele patru limbi oficiale din Elveția (germana, franceza, italiana și romanșa), la care se adaugă o limbă străină invitată, programul din acest an fiind consacrat limbii române. Peste 20 de traducători, editori, autori din Elveția și din străinătate vor prezenta lucrările lor publicului, în cadrul unor lecturi literare, seminarii, discuții și dezbateri. 

Participarea românească în program: 

10 martie: 

18.15 - Ceremonia de deschidere, cu participarea  Consilierului de Stat Martin Jäger, președinte al Departamentului pentru Educație, Cultură și Protecție a Mediului din Graubunden, a Primarului orașului Chur, Patrik Degiacomi, și a președintei Fundației ch pentru Cooperare Confederală Sandra Maissen. 

20.00 - Prezentarea spectacolului cu piesa "Oameni obşinuiţi", de Gianina Cǎrbunariu

11 martie: 

9.30: "Punte româno - romanșă": Discuție Magdalena Popescu-Marin - Rut Plouda. Moderator : Chasper Pult - Romanist și Mediator cultural. Programul urmărește prezentarea față de public a punții între limbile română și romanșă, realizată de către scriitoarea engadină Rut Plouda și traducătoarea ei română Magdalena Popescu-Marin. Cele trei editoare - din București, din Zurich și din Geneva, discuta despre criteriile conform cărora își aleg traducerile. 

10.45: Nora Iuga, un nume bine-cunoscut al literaturii române, va discuta cu Andrei Anastasescu și Radu Mihai Alexe despre problematica traducerilor din limba germană în limba română. Moderatoare: scriitoarea elvețiană de origine română Dana Grigorcea

Literatura elvețiană e reprezentată de autorii tineri Bruno Pellegrino și Christoph Simon, precum și de scriitoarea Anna Felder din Tessin cu traducătoarele ei respective, Marion Graf, Florence Courriol și Lydia Dimitrow.

14.45 - Discuție cu public între trei editoare din București, Geneva și Zurich: Denisa Comănescu (Editura Humanitas), Caroline Coutau (Editura Zoe), și Daniela Koch (editura Rotpunkt/ Edition Blau). 

16.15 - Discuție cu public în prezența scriitorilor elvețieni de origine română Dana Grigorcea și Cătălin Dorian Florescu, alături de traducătoarea germană Angelika Overath. Moderator - Jan Cornelius, scriitor german de origine română. 

Program-cadru: Expoziția "Erinnerungsrahmen - Erzahlende Gegenstande" ("Cadrul memoriilor - Obiecte narative"), pentru care aproximativ douăzeci de autori de origine română au conceput texte pe tema "Obiecte în exil". Proiectul a  fost realizat de către Muzeul Național al Literaturii Române de la Iași, coordonatori: Cristina Hermeziu, Monica Salvan, cu participarea scriitorilor Dana Grigorcea și Cătălin Dorian Florescu. 

Evenimentul literar "4+1 ubersetzen" are drept scop promovarea importanței traducerilor literare în fața unui public larg, precum și a înțelegerii pentru alte culturi. Evenimentul are loc periodic în diferite regiuni ale Elveției. Să adresează atât creatorilor de literatură, cât și unui public general.