LONDRA. Matei Vișniec, Eusebiu Tudoriu și Robert Bogdanov, despre piesa „Angajare de clovn”/„Old Clown Wanted”

O discuție live cu regizorul Eusebiu Tudoriu și producătorul Robert Bogdanov, precum și un mesaj al scriitorului Matei Vișniec, înregistrat special pentru acest eveniment, vor fi transmise pe rețelele sociale ale ICR Londra, cu ocazia difuzării piesei de teatru „Angajare de clovn” („Old Clown Wanted”), miercuri, 15 iulie, de la ora 21:00 (ora României).

Piesa „Angajare de clovn”, scrisă de Matei Vișniec, regizată de Eusebiu-Mihai Tudoriu și produsă de Robert Bogdanov Schein, a avut premiera în Marea Britanie în primăvara lui 2019 la The Academy of Music and Theatre Arts of Falmouth University și a fost ulterior jucată, în prezența dramaturgului Matei Vișniec, la Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din 2019.

În cadrul acestui moment, pe lângă întrebările venite de la spectatorii online, invitații vor discuta despre teatrul românesc în Marea Britanie, experiența acestora pe piața teatrală britanică, precum și despre provocările întâlnite în realizarea spectacolului și relațiile cu producătorii din Marea Britanie.

Piesa „Angajare de clovn”, spune povestea a trei bărbați în vârstă, care ajung într-o încăpere fără ferestre, ca urmare a unui anunț de angajare: „rol mic pentru clovn bătrân”. Fiecare dintre cei trei clovni bătrâni ce se lovesc unul de altul la audiție speră că va fi ales, deoarece e clar că aceasta e ultima lor șansă. Când nu apare niciun intervievator, aceștia încep să interpreteze vechile lor numere.

Matei Vișniec este un dramaturg român stabilit la Paris, a cărui piesă multi-premiată a fost pusă în scenă în peste 30 de țări, din Japonia până în SUA, și a fost tradusă în peste 25 de limbi. Vișniec, care a activat la Londra ca jurnalist BBC în anii `80, este cunoscut în Marea Britanie în special pentru producția apreciată a piesei „The Body of a Woman as a Battlefield in the Bosnian War”, la Young Vic Studio.

Eusebiu Mihail Tudoroiu (22 de ani) este actor, cântăreţ, regizor de teatru şi producător născut în Ploieşti. A lucrat în producţii care au avut succes în diferite festivaluri europene de teatru. În 2017 s-a mutat în Marea Britanie unde joacă în film și teatru. A jucat în spectacole precum Blind spot, regia Radu Afrim (Teatrul Toma Caragiu, 2016), Art, Spring awakening: The musical și Start Swimming, regia Alix Harris (AMATA Performing Center, Marea Britanie, 2018).

Robert Schein-Bogdanov (22 ani) este născut la Timișoara și este student în Anglia la actorie la facultatea Falmouth University.

Înregistrarea piesei va putea fi vizualizată pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale ICR Londra până pe 15 august 2020.