Referat în vederea marcării Zilei Limbii Române 2021
Docent: Petru Negură
Data: 31 August 2021
Ora: 19.00
Loc: Platforma Zoom , platforma Facebook / website ICR Berlin
https://us02web.zoom.us/j/88648202400?pwd=UXc2NTZGYkpCZGJ2QlkxblFPWWkxQT09
Meeting ID: 886 4820 2400
Passcode: 390385
În vederea marcării Zilei Limbii Române 2021, ICR Berlin, va prezenta publicului german o sinteză a evoluției (și a involuției) luptei pentru limba română în Republica Moldova, începând cu constituirea acesteia ca unitate politic-administrativă artificială, în anii 20 ai secolului XX, și până la obținerea independenței acestei provincii istorice, în anul 1991.
În perioada sovietică, Republica Moldovenească a cunoscut șapte „reforme” lingvistice radicale. Patru din aceste reforme lingvistice au avut loc în perioada stalinistă timpurie, în Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RASSM), creată în 1924 la est de Nistru. Alte trei reforme au urmat după formarea în 1940 a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), până la așa-zisa politică de „destalinizare”, lansată de Hrușciov după moartea dictatorului. Republica autonomă moldovenească a fost creată în componența Ucrainei pentru a servi drept cap de pod la „exportarea” revoluției bolșevice în România și în Balcani. Crearea unei limbi moldovenești literare standardizate, dotată într-un timp record cu o literatură moldovenească și cu un patrimoniu literar, a fost marcată de aceste rațiuni strategice ale statului sovietic în regiune.
De la crearea RASSM în 1924, în cadrul elitei administrative și intelectuale se cristalizează și se confruntă două grupări rivale: „moldoveniștii” și „româniștii”, numiţi astfel în baza poziţiei lor cu privire la limba naţională a acestei republici. „Moldoveniștii” pledează pentru oficializarea unei limbi moldovenești de sine stătătoare, printr-o ruptură brutală cu normele limbii române literare. La rândul lor, „româniștii” sunt susţinătorii unei limbi „moldovenești” literare identică cu limba literară vorbită și scrisă în România. Sciziunea dintre „moldoveniști” și „româniști” continuă să structureze mediul academic și scriitoricesc după formarea în 1940 a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Din acel moment, intelectualii moldoveni sunt divizați și în funcție de originea geografică – „basarabeni” și „transnistreni”. Dezgheţul poststalinist a favorizat grupul basarabenilor în detrimentul transnistrenilor, încetăţenind versiunea „românistă” a limbii „moldovenești” literare. O singură concesie notabilă este acordată „moldoveniștilor”: alfabetul chirilic va continua să marcheze simbolic specificitatea limbii „moldovenești”. Începând de la mijlocul anilor ’50, dincolo de aparenţa doctrinei oficiale despre limba și literatura „moldovenească”, asistăm la o „românizare” tacită a intelectualităţii moldovenești.
La 31 august 1989, limba moldovenească, cu alfabet latin și declarată identică cu limba română, este decretată limbă de stat a Republicii Moldova. Politica energică dusă timp de decenii de „moldoveniști” lasă însă urme profunde în limbajul și în conștiinţa locuitorilor din Republica Moldova. Chiar și azi, mai mult de jumătate din populaţia românofonă a Republicii Moldova își numește limba maternă „moldovenească”. Spre dezamăgirea intelectualilor și a politicienilor proromâni, denumirea de „moldovenescă” atribuită limbii oficiale a fost înscrisă în Constituţia Republicii Moldova, ratificată în 1994.