Lansarea romanului Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian în limba neerlandeză

Lansarea romanului Cartea soaptelor de Varujan Vosganian in limba neerlandeza

Institutul Cultural Român Bruxelles și Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos lansează traducerea în neerlandeză a romanului Cartea şoaptelor / Boek der fluisteringen de Varujan Vosganian, vineri, 22 ianuarie 2016, orele 17:30, la sediul de la Haga al ambasadei.

Evenimentul, dedicat celebrării Zilei culturii naționale, va avea loc în prezenţa scriitorului, a traducătorului operei, Jan Willem Bos şi a editorului Pegasus din Amsterdam.

Programul cuprinde prezentarea cărţii şi dialog cu publicul în română și în engleză. Cartea a fost tradusă cu sprijinul ICR, prin Centrul Național al Cărții.

"Această operă, o cronică pitorească a vieții într-un cartier armenesc dintr-un oraș din România, după al doilea război mondial, este în același timp o poveste emoționantă a unei familii dar și a unei comunități, pe care istoria nu a tratat-o cu blândețe. Suntem onorați că scriitorul va participa la prezentare," declară Susan van Oostveen, directoarea editurii Pegasus.

Jan Willem Bos (n. în 1954, Olanda) a studiat limba şi literatura română la Universitatea din Amsterdam și a tradus în neerlandeză peste 25 de volume ale unor scriitori precum Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Marin Sorescu, Urmuz ș.a. A alcătuit o antologie de proză modernă românească, Moderne Roemeense Verhalen (2008, editura Atlas) și este co-autor, împreună cu traducătorul literar Jan H. Mysjkin, al unei antologii de poezie din Republica Moldova (Een bloem van bloed met besneeuwde blaadjes, 2015, Editura PoezieCentrum).

Sunt încântat că această carte a apărut și în neerlandeză. Este un roman de răsunet european și chiar mondial; de aceea o versiune în limba neerlandeză nu putea să lipsească. De asemenea, consider că este și importantă pentru statutul literaturii române în spațiul neerlandofon ca o carte de această talie să fie publicată în Olanda și Belgia," declară Jan Willem Bos.

Pegasus este o editură olandeză specializată în literatura țărilor est și central-europene.

Evenimentul se încadrează în strategia multianuală a Institutului Cultural Român de sprijinire a traducerilor din literatura română și marchează "anul cărții" în Olanda.


Dată: Vineri, 22 ianuarie 2016, ora 17:30

Loc: Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos, Catsheuvel 55, 2517 KA, Haga