Istorici francezi şi români reuniţi la Paris în cadrul colocviului internaţional dedicat Marii Uniri

Istorici francezi si romani reuniti la Paris in cadrul colocviului international dedicat Marii Uniri

Institutul Cultural Român de la Paris și Ambasada României în Republica Franceză au organizat miercuri, 26 septembrie, la Sala Rotonde a Reprezentanței Comisiei Europene, colocviul internațional „Le Centenaire de la Grande Union – La France, la Roumanie et l'unité nationale lors de la Grande Guerre”, marcând Centenarul Marii Uniri și 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.

Temele dezbătute, precum intrarea României în război și relațiile cu Antanta, prezența franceză în România în timpul războiului, rolul și consecințele Conferinței de Pace, au prilejuit, totodată, evidențierea legăturilor politico-diplomatice, militare, culturale româno-franceze.

Manifestarea a avut loc în contextul deschiderii, în scurt timp, a Sezonului România-Franţa (27 noiembrie 2018), într-un spaţiu simbolic – cel al Reprezentanţei Comisiei europene de la Paris, având în vedere preluarea de către România a președinției Consiliului UE în 2019.

Contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România a fost amintit și în deschiderea colocviului, în luările de cuvânt ale șefului adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene în Franța, Baudouin Baudru, și ale ES Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franța, care au atins subiectul Summitului de la Sibiu din 2019 și al relaţiilor tradiţional solide dintre cele două state.

Moderatorul colocviului a fost ES Adrian Cioroianu, istoric specializat în istoria modernă și contemporană a României și Ambasador al României pe lângă UNESCO.

Pe parcursul evenimentului au intervenit eminenți profesori, istorici și cercetători români și francezi care au studiat și tratat, pe parcursul carierelor lor, subiectul Primului Război Mondial, al rolului jucat de Franța în crearea statului român, precum și cel al aportului românesc la terminarea Primului Război Mondial. Prin intervențiile lor, invitații au amintit importanța participării României în Primul Război Mondial și implicațiile istorice ale acesteia, atât în context național, cât și european.

Colocviul a reunit intervenţii din partea dr. Dumitru Preda, profesor în științe politice și istorie și diplomat de carieră român, dr. George Cipăianu, profesor de istorie în cadrul universității «Babes-Bolyai» din Cluj și dr. Ana-Maria Stan, istoric și cercetător în cadrul Muzeului de Istorie al Universității Babeș-Bolyai, specializată în viața socio-culturală, intelectuală și politică română din perioada interbelică.

Profesori emeriți la Sorbona, precum dr. Jean-Paul Bled, autorul a peste douăzeci de lucrări, printre care numeroase biografii, și dr. Hugues Tertrais, președintele Comisiei de istorie și relații internaționale (CHIR), au discutat despre ideea națională în cele două state și despre misiunea militară franceză în România. Evenimentul a mai numărat intervenţii din partea dr. Catherine Durandin, unul dintre principalii specialiști în istoria României, cu numeroase lucrări publicate asupra istoriei recente, care a discutat despre experiența intelectualilor francezi aflați în România în anul Marii Uniri, a dr. Charles Zorgbibe, profesor la Université Paris I-Panthéon-Sorbonne, și a lui Frédéric Guelton, istoric și membru al Consiliului științific al Misiunii Centenarului Primului Război Mondial. Francis B. d’Azay, membru al familiei generalului Henri Mathias Berthelot și îngrijitorul recentei apariţii editoriale a memoriilor generalului din perioada misiunii în România, a lecturat fragmente din jurnalul acestuia şi a vorbit despre personalitatea acestei figuri emblematice pentru România şi prea puţin cunoscut în Franţa.