Învățați limba română în România!

invatati limba romana in Romania!

Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, România – ediţia a XXIII-a, 04 – 29 iulie 2017

Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII, Braşov! Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Centrul Cultural Reduta.
Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstadt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion“ cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti.

Structura programului

A.Cursuri intensive de limba română

Cursurile de limba română sunt predate după o programă flexibilă, adaptată cerinţelor şi necesităţilor cursanţilor. Pentru dezvoltarea fluenţei în exprimare şi pentru consolidarea structurilor gramaticale deja învăţate, exerciţiile de gramatică şi vocabular alternează cu activităţile de comunicare, individuale şi de grup. Suportul de curs include atât texte cu teme din viaţa cotidiană, cât şi texte literare, articole din presă, cântece etc; de asemenea, sunt folosite materiale didactice audio şi video.
Pentru predarea orelor de limba română, profesori cu studii de specialitate sunt selecţionaţi pe baza competenţei şi a experienţei profesionale, dar şi pentru atitudinea amicală, entuziasmul şi răbdarea de care dau dovadă.
Participanţii sunt încadraţi în grupe de studiu pe baza unui test de plasare care permite evaluarea nivelului de competenţă lingvistică a cursanţilor, conform Cadrului European Comun de Referinţă (A1, A2, B1, B2, C1, C2). Fiecare grupă are 8-12 cursanţi.
Nivelul începător are ca obiectiv dobândirea abilităţilor de înţelegere a unor informaţii simple, precum şi de comunicare în situaţii uzuale.
La nivelul intermediar se dezvoltă abilităţile de înţelegere a textelor mai complexe, precum şi cele de exprimare scrisă şi orală coerentă, pe teme variate.
Cursanţii de la nivelul avansat îşi perfecţionează abilităţile de a înţelege subtilităţi şi de a formula păreri şi gânduri, folosind o exprimare nuanţată.

Certificat de competenţă lingvistică
La terminarea cursurilor, participanţii susţin un test (scris şi oral), în urma căruia pot obţine un certificat de competenţă lingvistică, oferit de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaştere a limbii române, eliberat de Institutul Cultural Român.

Universitatea Transilvania din Braşov acordă 3 credite transferabile în sistemul ECTS.

B. Cursuri de cultură şi civilizaţie românească (de două ori pe săptămână)

Institutul Cultural Român invită profesori universitari, cercetători, personalităţi ale vieţii publice bucureştene şi braşovene pentru ţinerea prelegerilor de istorie, literatură, cinematografie. Prelegerile se ţin în limba engleză şi în limba română.

C. Ateliere de creaţie

1. Dans 
2. Jurnalism şi publicitate
3. Gastronomie
4. Actorie

D. Proiecţii de filme

O dată pe săptămână au loc vizionări de filme româneşti ale celor mai buni cineaşti ai momentului, premiaţi la marile festivaluri europene de film sau filme devenite clasice.


E. Program de documentare culturală

La sfârșitul săptămânii se vor organiza programe de documentare culturală în vechea cetate a Braşovului, pe Transfăgărășan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit și „drumul din nori", care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania; la Cetatea de Baltă, un loc încărcat de istorie, unde se află castelul Bethlen Haller, un adevărat monument de arhitectură renascentistă cu influențe de baroc; de asemenea, se va face un popas într-un sat românesc etc.  

F. Sear
ă internaţională

Se organizează o seară internaţională unde fiecare cursant îşi prezintă ţara, cu specificul ei (obiceiuri, băuturi, mâncăruri tradiţionale etc.).

Cazarea
Participanţii sunt cazaţi la hoteluri de trei stele, situate în zona centrală a oraşului Braşov.

Locul de desfăşurare a cursurilor

Cursurile de limba română şi prelegerile de cultură şi civilizaţie au loc la Facultatea de Litere - Universitatea Transilvania.
Atelierele de creaţie se desfăşoară la Muzeul „Casa Mureşenilor” (www.muzeulmuresenilor.ro), la restaurantul Old Center Bistro, precum şi la Centrul Cultural Reduta.
Prânzul şi cina se iau la restaurantul Old Center Bistro care se află în centrul oraşului Braşov (www.oldcenterbistro.ro).

Costuri

Taxa de participare: 1 100 €/ loc în cameră dublă, 1300 €/ cameră single
Taxa de participare acoperă cheltuielile legate de toate activităţile incluse în program.


Pentru cursanţii alumni se acordă o reducere de 15%.
Taxa de participare nu acoperă transportul internaţional şi intern, viza de intrare, serviciile hoteliere suplimentare (mini bar, convorbiri telefonice etc.) şi asistenţa medicală.


Institutul Cultural Român recomandă participanţilor să aibă o asigurare medicală valabilă în România.

Înscrierea
Pentru înscriere, solicitanţii vor trimite următoarele documente la Institutul Cultural Român prin poştă sau e-mail (scanate):
- formularul de înscriere completat (download)
- curriculum vitae
- o fotocopie a paşaportului
- o fotocopie a documentului de plată care confirmă achitarea taxei de
participare.

Data limită pentru înscriere este 31 mai 2017.
Întrucât există un număr limitat de locuri disponibile, cursanţii sunt sfătuiţi să se înscrie din timp.

Modalităţi de achitare a taxei de participare:
Participanţii pot achita taxa de participare prin virament bancar, în euro, dolari sau lei în conturile Institutului Cultural Român deschise la Banca Comercială Română SA, Calea Victoriei 155, Sector 1 - Bucureşti, România, SWIFT: RNCB RO BU


în euro, în contul bancar IBAN RO88RNCB0072049713640039


în dolari americani, în contul bancar RO61RNCB0072049713640040


în lei, în contul bancar RO18RNCB0072049713640038


 

Taxa de participare trebuie achitată integral până la data limită de înscriere.
Numele participantului trebuie să fie menţionat în actele de transfer bancar. Comisionul bancar perceput pentru efectuarea transferului taxei de participare va fi plătit de către participant.

Condiţii generale pentru cursanţi:
Cursanţii au la dispoziţie programul detaliat pe zile, orice modificare fiind anunţată din timp de către organizatori. Fiecare participant are obligaţia să se informeze personal asupra structurii, condiţiilor de participare şi a modificărilor intervenite în program. În cazul în care un participant renunţă la frecventarea cursurilor, din motive întemeiate, el are obligaţia să anunţe, în scris, organizatorii asupra acestei decizii. Rambursarea unei părţi din taxa de participare se face doar în cazuri excepţionale.

Organizatorii sunt receptivi la sugestiile venite din partea cursanţilor. Orice neclaritate sau întrebare va fi soluţionată numai cu sprijinul organizatorilor.

Obligaţiile cursanţilor:
• frecventarea cursurilor intensive de limba română,
• audierea conferinţelor de cultură şi civilizaţie românească din programul şcolii de vară (în proporţie de minim 75%),
• înscrierea şi participarea activă la două ateliere de creaţie şi la programul de documentare culturală,
• fiecare cursant se angajează să respecte regulile de disciplină impuse de organizatori şi, în special, pe cele privitoare la programul de studiu.

Institutul Cultural Român oferă 6 burse integrale ce acoperă în totalitate taxa de participare.  
Acestea sunt destinate studenţilor catedrelor de romanistică din străinătate (2 burse), cercetătorilor interesați de studiile culturale românești (2 burse) și promotorilor culturali ai României (două burse). 


Cursanţii care se înscriu la cursurile de vară şi se încadrează în categoriile de mai sus, pot candida pentru aceste locuri prin trimiterea următoarelor documente suplimentare (redactate în limba engleză sau română):
- o scrisoare de intenţie
- o scrisoare de recomandare din partea unui profesor sau a unei persoane care cunoaşte activitatea cursantului.
Data limită de înscriere şi depunere a documentelor suplimentare pentru candidaţii la locurile scutite de taxă este 30 aprilie 2017.
Cererile vor fi evaluate de către un juriu compus din 3 persoane din afara instituției.

Precizări:
ICR are dreptul de a face modificări în programul cursurilor, în cazul în care apar unele evenimente neprevăzute.

Coordonator programe limba română
Ana Borca, ana.borca @ icr.ro
Tel.: 031 71 00 672, fax: 021 23 01 373



INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească
Aleea Alexandru Nr. 38, 011824, Sector 1 - Bucureşti, Român



Formular de înscriere