Îngeri: expoziţie Maria Constantinescu la Institutul Cultural Român

Miercuri, 28 noiembrie 2007, la ora 18, la Institutul Cultural Român (Bucureşti, Aleea Alexandru 38) va avea loc vernisajul expoziţiei Îngeri a artistei Maria Constantinescu. Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă Luiza Barcan.

Absolventă a Institutului de Artă Nicolae Grigorescu, secţia Pictură Monumentală – Restaurare, Maria Constantinescu a avut, începând din 1986, peste 40 de expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate. Este membru al Academiei Burkhart de la Roma şi membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale din România. Lucrările sale sunt prezente în colecţii private şi muzee din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Spania, România şi Statele Unite.

Maria Constantinescu se numără printre aceia dintre artiştii noştri care găsesc în dogma reprezentărilor creştine, în aparenta lor încremenire, nebănuite căi spre libertatea de expresie. Lucrările ei sunt aşezate bine pe graniţa fragilă dintre icoană şi pictura laică cu subiect religios, tocmai pentru că arta pe care o profesează reuşeşte să aducă la un numitor comun credinţa cu meşteşugul de a picta sincer şi neafectat. Sfinţii şi îngerii Mariei Constantinescu reuşesc să contopească într-o interpretare personală, fie că sunt simple desene în baiţ, fie picturi elaborate cromatic, personajele similare reprezentate în pictura ţărănească pe sticlă, în manuscrisul catalan sau în arta coptă - Luiza Barcan, Ziarul de Duminică

Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 noiembrie – 12 decembrie.

Contact media: Biroul de presă al ICR, tel. 031 7100 625, e-mail: biroul.presa @ icr.ro