Autor: Sînziana Popescu
Titlu: Il viaggio di Vlad nel Mondo-Di-Là
Anul publicării: 2015
Editura: Mediamorphosis, Bucureşti
Traducere de: Sara Salone
Te-ai gândit cum ar fi să te trezeşti într-o bună dimineaţă în Celălalt Tărâm, alături de propriul tău Cal Năzdrăvan? Este exact ceea ce i s-a întâmplat lui Vlad Ionescu, un băieţel obişnuit ajuns într-o lume neobişnuită. Ajutat de Blajini şi de Uriaşi, Vlad se va lupta cu Iele, Zmei, Strigoi, Căpcâni, Balauri şi Solomonari, pentru a ajunge până în Poiana Sânzienelor şi a duce la îndeplinire tainica misiune încredinţată de Ursitoare. Învaţă din greşelile lui. Nu se ştie niciodată când Andilandi te va pune la încercare şi pe tine…
Roman de aventuri apărut în 2008, Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm, vorbește despre felul în care un suflet de copil, învinge sentimental geloziei față de frații săi mai mici. Povestea ne este înfățișată sub forma unei feerii care oferă o experiență de lectură deosebită, comparabilă doar cu vizionarea piesei Visul unei nopți de vară. Cititorul empatizează cu personajul Vlad Ionescu, copilul care ajunge într-un teritoriu de poveste, presărat cu multe pericole, populat cu iele, zemei, căpcâni, balauri și strigoi, fugind dintr-o realitate care i se înfățișa nedreaptă: frățiorii lui gemeni, nou născuți, par să-I fure toată dragostea părinților. El va descoperi, în finalul călătoriei, că iubirea are miraculoasa putere de a se împărți fără a se împuțina. Copilul află prin proprie experiență că lupta pentru iubire se dă cu căderi, cu răni, cu ridicări și cu recunoașterea umilintoare că ai ales greșit uneori, cu sfatul și exemplul personal al prietenilor dar mai ales cu nădejdea că-ți vei învinge pornirile rele. Aunci când se confruntă cu propria gelozie pentru frați și cu neîncrederea în dragostea părintească, eroul nostru învață că propriile slăbiciuni îi sunt piatră de poticnire și că cei ce-i vor răul, ielele, zmeii, căpcânii sau solomonarul Mar, au putere doar atât timp cât simt ură în sufletul lui. Călătoria lui Vlad prin tărâmul ființelor fantastice e una de formare a caracterului.
„O poveste sută la sută românească, valorificând inteligent, seducător şi captivant la lectură, întregul univers mitologic şi folcloric autohton. […] Un roman pentru copii mai mari, în care suspansul şi surprizele se ţin lanţ.” — Ioana Drăgan, extras din prefaţa cărţii.