ICR Stockholm susține participarea regizorului Paul Mureşan la Festivalul de Scurtmetraj de la Uppsala

ICR Stockholm sustine participarea regizorului Paul Muresan la Festivalul de Scurtmetraj de la Uppsala

Institutul Cultural Român de la Stockholm continuă parteneriatul cu Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, susţinând prezenţa regizorului Paul Mureșan la ediția din acest an, care va avea loc în perioada 22 – 28 octombrie. Filmul de animație al lui Paul Mureșan, CEVA, a fost selectat în cadrul competiției internaționale a festivalului.  Totodată, filmul lui Mureșan este unul din filmele nominalizate la premiul cinematografic al municipalității Uppsala, acordat în memoria lui Ingmar Bergman. Premiul, constând din 50.000 de euro, este acordat de consiliul cultural al municipiului Uppsala unui regizor tânăr și promițător care, în spiritul lui Ingmar Bergman, forțează granițele cinematografiei.

CEVA, inclus la secțiunea Animații Rafinate, este difuzat de trei ori, pe 22, 25 și 27 octombrie, la cinematografele Slottsbiografen și Regina din Uppsala. Vizionările sunt urmate de discuții cu regizorii prezenți. La aceeași secțiune va mai fi difuzat și filmul de animație al regizoarei  Anca Damian, Telefonul / The Call (2018).

Paul Mureșan (n. 1988 la Bistriţa) a avut dintotdeauna o pasiune pentru desen, stilul său fiind inspirat într-o mare măsură de orașul natal. Debutează în animaţie în 2009, cu Desen animat, film realizat în timpul unei burse studenţeşti la HBK Saar în Germania. Studiază independent animaţia 2D şi realizează scurtmetrajul Pui de somn, film care a câştigat titlul de Cel mai Bun Film Românesc în cadrul Festivalului de Film de Animație Anim’est 2014. Filmul său "Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva…", care a fost prezentat publicului suedez în cadrul Festivalului European de Animație REX 2017 de la Stockholm, a câştigat concursul The Pitch la Festivalul Internațional de Film NexT 2015, o mentiune speciala in cadrul NexT Short Film Market, precum şi premiul pentru cel mai bun film romanesc, oferit de Institutul Cultural Roman. Cel mai recent film al său, CEVA este o poveste despre drumuri întunecate, în care personajul principal alături de umbra sa călăuză, ajunși pe lumea cealaltă, iau un drum de țară la picior pentru a găsi acel „ceva” pe care nu l-au apucat în timpul vieții.

Festivalul de Scurtmetraj de la Uppsala, singurul festival din Suedia dedicat exclusiv filmului de scurtmetraj, s-a impus încă de la început ca fiind unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen din Europa. În cadrul festivalului vor fi prezentate mai mult de 300 de scurtmetraje din peste 50 de țări într-o varietate de secțiuni, care creează un loc de întâlnire pentru public, industria filmului și mass-media.

Mai multe informații despre programul festivalului pot fi găsite aici:

http://www.shortfilmfestival.com/