EXPOZITIE / PERJOVSCHI

ICR Madrid şi Espai d'art Contemporani prezintă expoziţia de desene a lui Dan Perjovschi - Time Specific şi instalaţia de panouri şi obiecte ale Liei Perjovschi - Knowledge Museum – la ESPAI D`ART CONTEMPORANI din Castellón (EACC). Este vorba despre un proiect realizat pe pereţii EACC, constând în desene la scară mare, în care este folosită psihologia râsului în comentarea condiţiilor sociale, politice şi culturale ale oraşului Castellón şi care fac legătura între stereotipurile locale şi naţionale şi cele internaţionale. Lia Perjovschi prezintă o instalaţie de panouri şi obiecte ce „povestesc" evenimente şi idei istorice şi intelectuale. Expoziţia este acompaniată de un video documentar de 60 min. ce reuneşte cele mai importante lucrări ale celor doi artişti din perioada 1987-2007. Durata expoziţiei: 15 oct-26 dec 2010.

Dan Perjovschi
este un artist cunoscut în întreaga lume. Lucrările sale de artă se află pe pereții muzeelor sau altor spaţii contemporane din întreaga lume; abordează teme sociale de actualitate în operele sale şi a avut un rol important în cultura română, cu expoziții în SUA, Portugalia, Germania, Ungaria, Suedia, Elveția, Marea Britanie, etc. Este vorba despre prima lucrare specifică a celor doi artişti în această ţară.