- 13 January 2026
- Etichete Ziua Culturii Naționale Expozitie Bucuresti Hărți Muzeul Municipiului București Dragoș Asaftei
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Muzeul Municipiului București și cu Ambasada României în Regatul Spaniei, cu sprijinul Districtului de Retiro al municipalității Madrid, prezintă prima expozitie din 2026 „Bucureşti: hărți în mișcare”.
Inaugurarea expoziției fotodocumentare „București: hărți în mișcare” va avea loc la data de 13 ianuarie 2026, ora 18:00, la Sala Maruja Mallo a districtului de Retiro din Madrid, în prezența directorului general al Muzeului Municipului București, Adrian Majuru, și a directorului Dan Pîrvulescu.
Perioada de vizitare: 12 ianuarie - 5 februarie 2026, zilnic între 10:00 și 20:00.
Locația: SALA DE EXPOSICIONES MARUJA MALLO DEL DISTRITO RETIRO, PLAZA DAOIZ Y VELARDE, 2 28007 MADRID.
Accesul este gratuit.
Un proiect realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Madrid, Ambasada României în Regatul Spaniei și Muzeul Municipiului București, cu participarea fotografului Dragoș Asaftei.
Pliantul expoziției se poate descărca aici.
„Bucureşti: hărți în mișcare” este o invitație la o călătorie temporală, un dialog vizual între două lumi care coexistă în același spațiu. Istoria capitalei României este precum o hartă a geografiilor în continuă schimbare, unde strada este oglinda modificărilor continue pe măsura preocupărilor cotidiene, dar mai ales pe măsura proiecțiilor de viață ale locuitorilor.Bucureştiul a fost în ultimele două sute de ani o adevărată arenă a confruntărilor între „nou” şi „vechi”, între oraşul oriental care se încăpăţâna să dăinuie şi oraşul modern care s-a luptat îndelung să prindă contur. Expoziția ilustrează această tensiune și diferitele perspective asupra Bucureștiului, din perioada Belle Époque, oglindită în materialul documentar pus la dispoziție de Muzeul Municipiului București, până la fața actuală a capitalei, în detaliile sale, surprinsă de fotograful Dragoș Asaftei.
Bucurestiul de azi este un oraș mare, care se grăbește să crească, cu fiecare generație. Cel mai important lucru la scară istorică nu este elementul politic, ci faptul că orașul, oricare ar fi el, are o singură stare sufletească indiferent de vechimea lui, și anume aceea care este dată de starea de spirit, de aspirațiile și idealurile oamenilor care se află în interiorul zidurilor. Totul ține de umanitate și de evoluția ei în cadrul unui timp determinat, al fiecărei generații iar în extensie, al fiecărei civilizații. Şi această umanitate, modelată cu fiecare generaţie care intră în vârstele active ale profesiilor urbane, reuşeşte să transforme oraşul în care trăiesc în hărţi aflate în permanentã mişcare.
În fotografiile lui Dragoș Asaftei se regăsește, pe de o parte, atmosfera atemporală a iernilor și a nopților bucureștene care readuc la viață parfumul epocii interbelice și grandoarea monumentelor simbol. Pe de altă parte, expoziția celebrează energia unui oraș european viu, modern și vibrant. Lumina caldă a toamnei și verii scoate la iveală un București al prezentului, un oraș al contrastelor frumoase, unde istoria și noul se împletesc spectaculos. De la fotografiile cu Ateneul Român sau Arcul de Triumf învăluite în alb, până la răsăriturile aurii care îmbracă Piața Unirii și siluetele clădirilor noi ce se oglindesc în lacurile din nord, această colecție este o mărturie a faptului că, privit din unghiul potrivit, Bucureștiul oferă în fiecare zi un spectacol vizual care merită privit cu admirație, nu doar cu ochii trecătorului grăbit.
Dragoș Asaftei este un apreciat fotograf român, originar din Odorheiu-Secuiesc, în vârstă de 32 de ani, care a luat contact cu lumea fotografiei încă de la începutul liceului. La 18 ani a început primul proiect fotografic – Zbor peste Transilvania, în cadrul căruia a surprins dintr-un avion de mici dimensiuni satele, orașele și natura Transilvaniei. Timp de 9 ani a ocupat poziția de fotograf oficial al Președintelui României, documentând prin imagini momente din istoria recentă a țării. În tot acest timp a continuat să promoveze perspectivele pozitive ale României, fotografiind poveștile oamenilor, farmecul satelor ori sălbăticia naturii. Din 2018 lucrează la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia – prin fotografii și filmări aeriene – documentează Carpații, realizând materiale cu rol documentar atât cu scopul promovării turistice, cât și cel al conservării mediului care face din România un loc cu adevărat unic și spectaculos.
Curatori expoziție: Adrian Majuru și Dan Pîrvulescu
Fotograf: Dragoș Asaftei
Vă invităm să priviți orașul București – în trecut și în prezent- cu răbdare, curiozitate și lumină!