Expoziția „Dincolo de natură” de Sima Levin la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv  găzduiește, în perioada 24 aprilie – 26 mai 2023, expoziția „Dincolo de natură” a artistei israeliene de origine basarabeană Sima Levin. 

Vernisajul, desfășurat în limbile română și ebraică, va avea loc în data de 27 aprilie, de la ora 18:00, cu participarea artistei și a curatoarei Ruth Oren, în prezența E.S. Ambasador al Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman. Programul va include o discuție despre conceptele, stilul și tehnicile artistice abordate, însoțită de o prezentare cuprinzătoare a lucrărilor artistei și a unei varietăți de proiecte. În plus, Sima Levin va împărtăși cu publicul episoade din activitățile sale de voluntariat in favoarea comunităţii, adolescenți și adulți, ca parte a mișcării „Tarbut” - organizație națională de activiști recrutați pentru a dezvolta rezistența socială în periferie, prin cultură și artă.

Proiectul expozițional conține 39 de lucrări – desene în creion şi cărbune, tipărituri alb şi negru realizate în tehnici diverse şi pânze în ulei. Expoziția mai conține, de asemenea, unele miniaturi din porţelan alb.

Limbajul artistic al Simei Levin se constituie dintr-o conexiune între realitate şi imaginaţie. Este o combinaţie de estetică fidelă realismului clasic, din şcolile marilor pictori Rembrandt, Dürer sau a peisagiştilor ruși de la sfârşitul secolulului al XIX-lea, împreună cu spiritul post-impresionist specific unor artiști precum Cezanne, Van Gogh sau Gauguin, alături de concepţiile artiştilor expresionişti germani de la începutul secolului XX.

Sima Levin s-a născut în anul 1957, la Chişinău, Republica Moldova, pe atunci parte a U.R.S.S., în familia Fiterman, cu origini române și evreiești. În 1974, la vârsta de 17 ani, a emigrat în Israel unde a început o bogată carieră în domeniul artistic, care a inclus atât o carieră de câteva decenii în pedagogia desenului și a graficii, cât și o impresionantă activitate de artist plastic și grafic, cu numeroase expoziții individuale și de grup, la unele dintre cele mai importante muzee și manifestări în domeniu din Israel. Totodată, Sima Levin are și o bogată activitate de ilustratoare de cărți pentru copii.

Expoziția este deschisă în perioada 24 aprilie – 26 mai 2023 și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10-16, precum și în timpul evenimentelor de la sediu.