Expoziţia "Culorile Avangardei" la Muzeul de Artă Contemporană din Lisabona

Joi, 26 martie 2009, ora 19.00, Institutul Cultural Român de la Lisabona va inaugura la Muzeul Naţional de Artă Contemporană - Muzeul Chiado expoziţia Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950. Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa lui Manuel Bairrão Oleiro, directorul Institutului Muzeelor din Portugalia, Pedro Lapa, directorul Muzeului Chiado, Virgil Mihaiu, directorul Institutului Cultural Român de la Lisabona şi a curatorilor Ioana Vlasiu şi Erwin Kessler.

Expoziţia Culorile Avangardei va fi putea fi vizitată la Lisabona în perioada 26 martie – 21 iunie, la Museu Nacional de Arte Contemporânea - Museu do Chiado, urmând să fie prezentată la Roma (10 septembrie – 10 noiembrie, Museo d'Arte Contemporanea di Roma) şi la Praga (16 noiembrie 2009 – 15 februarie 2010, Narodni Galerie). Au fost selectate 65 dintre cele 106 tablouri prezentate în cadrul evenimentului iniţiat de ICR în anul 2007 ca participare la programul cultural Sibiu – Capitală Culturală Europeană. Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950 vizează relaţia tensionată dintre avangardă şi tradiţie în arta românească din prima jumătate a secolului XX.

Cele 65 de lucrări, provenind de la nouă muzee româneşti partenere ale ICR (Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti; Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu; Muzeul de Artă Constanţa; Muzeul de Artă Galaţi; Muzeul de Artă Tulcea; Muzeul de Artă Craiova; Muzeul de Artă Drobeta Turnu-Severin; Muzeul de Artă Braşov şi Muzeul de Artă Oradea) constituie o investigare a condiţiilor politice, culturale şi estetice ale emergenţei avangardei şi tradiţionalismului local şi evoluţia lor până la sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Pornind de la modernismul matur de tip expresionist si post-impresionist a lucrărilor din jurul anilor 1910, expoziţia prezintă experienţele artistice concomitent traumatice şi utopice determinate de primul război mondial. Turnura istorică a generat o rupere de ritm în dezvoltarea culturală, impunînd figuri remarcabile precum Arthur Segal (viitor lider al Novembergruppe din Berlin), Marcel Iancu (fondator al dadaismului la Zürich împreună cu Tristan Tzara), Hans Mattis-Teutsch (pictorul abstract legat atât de Bauhaus cât şi de Der Blaue Reiter, dar şi de cercurile avangardiste din România şi din Ungaria), Corneliu Michăilescu sau M.H. Maxy ori Victor Brauner. Lor li se adaugă lucrările clasic-moderniste ale unui Theodor Pallady, sau acelea militant-tradiţionaliste semnate de Camil Ressu, Francisc Şirato sau Ion Theodorescu Sion.


Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel: 031 71 00 622, e-mail: biroul.presa@ icr.ro