Turneul Flautul de aur se va încheia pe 17 noiembrie, la Chişinău, la Sala cu Orgă
Un singur artist din România cântă pe un instrument de aur: Ion Bogdan Ştefănescu prezintă cea de-a doua ediţie a turneului său naţional Flautul de aur Strălucirea unui mare muzician stă în talentul şi măiestria sa, dar şi în instrumentul prin care emoţiile
RECOMANDARE: Dublă lansare Dan C. Mihăilescu
Volumul Ce mi se întâmplă. Jurnal pieziş de Dan C. Mihăilescu și antologia I. L. Caragiale intitulată Despre lume, artă şi neamul românesc, realizată de Dan C. Mihăilescu, apărute la Editura Humanitas, vor fi lansate sâmbătă, 10 noiembrie 2012, ora 17:00,
Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti
Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru anul editorial 2011 se acordă vineri, 9 noiembrie 2012, începând cu orele 10. 00, la sediul Primăriei Sectorului 2, în cadrul unei Gale. Primăria Sectorului 2 este pentru a opta oară consecutiv susţinătorul şi
Mulțumiri partenerilor celei de-a 22 ediții a Festivalului Național de Teatru
Echipa FNT le mulțumește, printr-un comunicat, partenerilor și jurnaliștilor care au fost, în acest an, alături de organizatorii celei de-a 22-a ediții a Festivalului, desfășurate în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie 2012: „Suntem încântați să vă putem
Lansare de carte la ICR: Apocalipsa lui Ioan, în traducerea lui Cristian Bădiliță
Institutul Cultural Român vă invită miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 17. 00, la lansarea volumului Apocalipsa lui Ioan, tradus și comentat de Cristian Bădiliță, publicat la Editura Adevărul Holding. La eveniment, alături de traducător, vor participa ÎPS Virgil
Mesaj către creatori
Pe umerii creatorilor – scriitori, compozitori, artiști plastici, cineaști, interpreți, gânditori, cercetători și descoperitori, inovatori – stă răspunderea pentru valoarea, prestigiul si competitivitatea unei culturi naționale. Se cuvine ca ei să fie în centrul
Filmul Morgen, regizat de Marian Crişan, la „Cinemateca Românească“
ICR Londra continuă seria de toamnă a programului „Cinemateca Românească“ cu proiecţia filmului Morgen (2010), unul dintre cele mai valoroase filme ale cinematografiei româneşti din ultimii ani. Proiecţia de joi, 8 noiembrie 2012, va fi urmată de o sesiune de
Premiul Ambasadei Irlandei acordat unui dramaturg român debutant
Dramaturgul Vera Ion a câștigat Premiul Ambasadei Irlandei, decernat vineri, 2 noiembrie 2012, în cadrul unei ceremonii la care au participat personalităţi române şi irlandeze din lumea teatrului. Premiul i-a fost înmânat de E. S. dl. Oliver Grogan, Ambasadorul
Înființarea publicației The Review of Romanian Books
A face cunoscute cărți de referință publicate de editurile din România – în limba română și în alte limbi – este una dintre îndatoririle Institutului Cultural Român. Institutul dispune de unele publicații, dar acestea – realitatea ne obligă să o spunem
Sprijinirea publicaţiilor din diferite domenii
Sprijinirea publicaţiilor de cercetări și dezbateri asupra direcţiilor de evoluţie ale societăţii româneşti actuale Misiunea Institutului Cultural Român este să creeze vizibilitate şi să asigure cunoaşterea şi prestigiul culturii româneşti în țară și
Înființarea colecției „Biblioteca Română“
În diferite țări sunt realizate sau se află în curs de realizare colecții ale scrierilor clasice, din diferite domenii, ale culturii respective. De exemplu, colecția „The Library of America” este o elocventă prezentare a scrierilor clasice ale culturii americane.
România la Salonul de carte francofonă de la Beirut, ediția 2012
România va fi reprezentată pentru a doua oară la Salonul de carte francofonă de la Beirut, printr-un stand şi o serie de evenimente organizate de Ambasada României în Liban şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul Asociaţiei România-Levant. Ajunsă la cea de-a