- 1 July 2025
- Etichete ICR Londra Sezonul Regina Maria 150
Sezonul Regina Maria 150 lansat de ICR Londra în iunie 2025 continuă luna aceasta la Edinburgh. În perioada 2-4 iulie, publicul scoțian este invitat să descopere personalitatea plurivalentă a Reginei Maria a României, care a fost, deopotrivă, artistă, scriitoare și diplomat. Manifestările de la Edinburgh se vor desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia a României, a cărei expoziție Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex va fi prezentată la Institut Français d'Écosse. La Biblioteca Națională a Scoției, dr. Shona Kallestrup, istoric de artă și profesor la Universitatea St Andrews, va prezenta parcursul suveranei de la statutul de principesă a Marii Britanii la cel de regină a României.
Programul suscită un interes crescut, prestigiosul cotidian The Scotsman publicând deja, sub semnătura jurnalistei Jane Bradley, un editorial cuprinzător care prezintă biografia reginei și vorbește, pe larg, despre programul dedicat acesteia de ICR Londra în parteneriat cu Consulatul General al României la Edinburgh, Biblioteca Națională a Scoției și Universitatea St Andrews. În ultima zi a manifestărilor din Scoția, va avea loc spectacolul-lectură „Războiul Reginei”, în interpretarea actriței româno-britanice Bianca Topor.
Program
Miercuri, 2 iulie, ora 18:30, Institutul Francez din Edinburgh
Vernisajul expoziției “Of Stone and Steel. A Voyage into the World of Urbex”
Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României, strănepoata Reginei Maria, a moștenit de la aceasta pasiunea pentru arte și literatură, devenind un nume recunoscut în arta fotografică și autor de literatură pentru copii. Expoziția, realizată în colaborare cu Jean Milligan și Irina Andreea Cristea, reunește peste 20 de panouri fotografice ce propun o incursiune impresionantă în universul unor clădiri abandonate din România. Timp de doi ani, autorii au călătorit în diverse regiuni ale țării, pătrunzând în spații uitate, în încercarea de a reda poveștile acestora și tainele ascunse între zidurile lor.
Joi, 3 iulie, ora 17:30, Biblioteca Națională a Scoției
„Principesa Maria de Edinburgh: Regina-scriitoare a României” – Conferință cu dr. Shona Kallestrup
Pornind de la volumele Reginei Maria păstrate în colecțiile Bibliotecii Naționale a Scoției, dr. Kallestrup va evidenția contribuția Majestății Sale la consolidarea imaginii țării în lume. Evenimentul va debuta cu mesajul adresat publicului de Alteța Sa Regală Principesa Sofia.
Vineri, 4 iulie,ora 18:30, Institutul Francez din Edinburgh
Spectacol: „Războiul Reginei”
Actrița româno-britanică Bianca Topor aduce în fața publicului un portret fidel al suveranei, surprinsă într-o perioadă de cumpănă, dar și de speranță, inspirat de paginile jurnalelor de război ale reginei. Este povestea unei femei pasionate și neobosite, care a jucat un rol decisiv în victoria României în Primul Război Mondial și în realizarea României Mari. Regia: Ema Nicola. Dramatizare: Cristian Luchian și Anca Doczi.
Accesul la evenimente este gratuit. Rezervările pentru vernisaj și spectacol se fac la edinburgh@mae.ro, iar pentru conferință pe site-ul Bibliotecii Naționale a Scoției.
Institutul Cultural Român de la Londra dedică, anul acesta, o serie importantă de evenimente Reginei Maria a României la 150 de ani de la nașterea acesteia. Programul aduce omagiu unei personalități care a legat exemplar România de Marea Britanie și care și-a pus amprenta asupra istoriei moderne europene. ICR Londra a deschis în iunie 2025 seria manifestărilor incluse în programul „Sezonul Regina Maria 150” cu spectacolul de teatru „1919 – Misiune Regală”, o evocare teatrală a personalității Reginei Maria – suverana care a devenit un simbol al diplomației românești. În spectacol, Liana Ceterchi - în dublă calitate de regizoare și actriță – prezintă etape majore ale parcursului Reginei Maria și invită publicul la reflecție asupra rolului femeii în diplomație și a valorilor ce stau la baza identității naționale.
Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul 1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năştea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia. (Sursa: casamajestatiisale.ro)