Deschiderea Târgului Internațional de Carte de la Londra


România participă, în perioada 12-14 martie, la unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte – Târgul Internațional de Carte de la Londra, cu un program conceput și organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărții și ICR Londra.

Sub sloganul “Romanian Literature: a European Odyssey”/ „Literatura română: o odisee europeană”, deschiderea programului a plasat literatura română în contextul patrimoniului cultural european. Marți, în prima zi de târg, la standul României, au fost invitațis criitorul Horia Gârbea și criticii literari Daniel Cristea Enache, Dan Cristea și Răzvan Voncu,care au dezbătutspecificul scrierilor românești și profilul literaturii române în context european, precum și rolul scriitorilor în dezbaterile internaționale, în cadrul unei conversații moderate de coordonatorul activității ICR Londra, Magda Stroe.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul E.S. Dan Mihalache, Ambasadorul României în Marea Britanie, Mirel Taloș, vicepreședintele Institutului Cultural Român și Magda Stroe, coordonatorul activității ICR Londra. „Târgul Internațional de Carte de la Londra este o oportunitate deosebită de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi pentru partenerii acestora. Am fost onorat să particip la deschiderea oficială a standului României din cadrul Centrului Expozițional Olympia și consider că scriitorii și traducătorii sunt, în egală măsură, adevărați ambasadori ai țării noastre peste hotare”, a afirmat E.S. Dan Mihalache.

La rândul său, vicepreședintele ICR, Mirel Taloș, remarca: „Alături de film și artele vizuale, care sunt apreciate și premiate la nivel internațional, literatura este unul dintre cele trei domenii artistice principale pe care Institutul Cultural Român le promovează în străinătate, iar acest lucru se reflectă nu doar în organizarea participărilor României la Târgurile Internaționale de Carte, unul dintre programele noastre de mare prestigiu, dar și prin intermediul programelor ICR de suținere a publicării autorilor români în traducere și prin organizarea de evenimente literare.“

Programul zilei a continuat, seara, la sediul ICR Londra din vestitul cartier Belgravia, unde prozatorii Ioana Pârvulescu și Claudiu Florian, laureați ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, au fost invitați să intre în dialog cu autoarea și editoarea britanică Lucy Popescu. S-a discutat despre importanța traducerilor în ce privește circulația internațională a cărților premiate și despre istorie ca sursă de inspirație și documentare, moderatoarea serii fiind reputata jurnalistă Rosie Goldsmith, fondatoarea celei mai active platforme de promovare a literaturii europene în spațiul britanic - European Literature Network. Conversația a fost ilustrată cu lectura unor fragmente din romanele celor doi autori români, și anume „Inocenții” de Ioana Pârvulescu și „Vârstele jocului. Strada Cetății” de Claudiu Florian, precum și din traducerea Ioanei Pârvulescu, în limba română, a volumului de poezie publicat în 1924 de Alan Alexander Milne, intitulat “When We Were Very Young”.

Programul de evenimente continuă, în 13 și 14 martie, după cum urmează:

MIERCURI, 13 MARTIE

12:00 / Stand 5C126/ Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road
Întâlnire dedicată editorilor, scriitorilor și traducătorilor europeni

Institutul Cultural Român și EUNIC Londra își unesc forțele în vederea promovării literaturilor europene printr-un eveniment în cadrul căruia editorii britanici se vor întâlni cu un grup select de autori europeni prezenţi la Târg, printre care şi invitaţii din cadrul programului românesc, dar şi cu promotori ai programelor de traducere din ţările europene. Invitații speciali din partea României sunt editorii Dan Pleșa (Editura Vellant) și Silvia Colfescu (Editura Vremea), alături de poeta, traducătoarea și criticul literar Linda Maria Baros.

19:00 / Librăria Caravansérail, 5 Cheshire St, London E2 6ED
No Time Like Now: noi cărţi româneşti în limba engleză

Cele mai recente apariții editoriale româneşti în limba engleză sunt prezentate în cadrul unui eveniment special găzduit de librăria Caravansérail din estul Londrei, un nou hub literar din apropierea vestitei Brick Lane. Protagoniștii evenimentului sunt scriitorii Andrei Codrescu (‘No Time Like Now’, University of Pittsburgh Press, 2019) și Matei Vișniec (‘Migraaaaants! There's Too Many on This Damn Boat’, Palm Art Press, 2018), cărora li se va alătura prolifica traducătoare Gabi Reigh, autoare a celei mai recente traduceri a volumului „Poemele luminii” de Lucian Blaga (CreateSpace Independent Publishing Platform, 2018) și a volumelor „Femei” şi „Oraşul cu salcâmi” de Mihail Sebastian (Aurora Metro Books, 2019). Discuţia va fi moderată de scriitorul şi criticul Mircea Mihăieș.

JOI, 14 MARTIE

19:00 / ICR Londra, 1 Belgrave Square
In Verse We Trust: seară de poezie și muzică

„Poezia și călătoriile sunt o respirație adâncă prin care se inspiră mirosurile și sentimentele trecutului și se expiră o înțelegere, o soluție, o împăcare.” – Andrei Codrescu, într-un interviu cu Ana Maria Sandu (Dilema veche, februarie 2017)

Scriitorul american de origine română Andrei Codrescu, a cărui operă este „prilej de sărbătoare” (Kay Boyle), este protagonistul principal al ultimei seri din programul românesc la London Book Fair 2019. Pentru a marca recenta publicare, de către editura University of Pittsburgh Press, a celui mai recent volum de poeme al său –‘no time like now’, dar și pentru a onora prezența cunoscutului autor în capitala britanică, scriitorul și criticul literar Mircea Mihăieș va deschide evenimentul printr-o incursiune în opera sa. Seara va continua cu un recital de poezie și muzică, în care versurile lui Andrei Codrescu vor intra în dialog cu scurte intervenții muzicale în interpretarea pianistei Mina Beldimănescu.