„Cuvintele uitate ale admiraţiei”

Ca şi în alte ţări europene, în Polonia românii sunt relativ puţin cunoscuţi şi, uneori, percepţia publică la adresa noastră este dominată de stereotipuri negative. Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. În perioada interbelică, în anii Celui de-al Doilea Război Mondial sau în anii şaptezeci, România şi românii au fost priviţi cu admiraţie atât de mari personalităţi politice şi culturale poloneze, cât şi de oamenii obişnuiţi.

În mare măsură uitate sau cunoscute doar unor grupuri restrânse de cercetători, expresiile simpatiei şi admiraţiei faţă de români reprezintă o resursă neutilizată a relaţiilor bilaterale româno-poloneze şi acţiunilor de diplomaţie publică ale României.

Pentru a pune în evidenţă aceste sentimente pozitive, Institutul Cultural Român din Varşovia a conceput o campanie de diplomaţie publică, intitulată „Cuvintele uitate ale admiraţiei". Scopul principal al campaniei este să repună în circulaţie această memorie istorică favorabilă românilor şi să creeze, cu procedee cât mai credibile şi cu instrumente cât mai eficiente, o atitudine favorabilă faţă de România, români, cultura română în rândul unui public cât mai larg, nu neapărat binevoitor.

Cuvintele admirative au fost rostite, cu diferite prilejuri, de unele dintre cele mai mari personalităţi politice şi culturale ale istoriei poloneze.

Papa Ioan Paul al II-lea: „România este grădina Maicii Domnului."
Mareşalul Józef Piłsudski: „Alianţa polono-română trebuie să dureze."
Marele poet Julian Tuwim: „Dacă-i vorba de bani, e mai sigur să-mi stea în buzunare, dacă vine vorba de alianţe, atunci să le facem cu românii."
Scriitoarea Kazimiera Iłłakowiczówna: „Poporul român a fost pentru noi un adevărat frate."

Chipurile celor patru remarcabile personalităţi ale Poloniei au fost imprimate, în poze caracteristice, pe mari panouri lipite pe exteriorul mai multor autobuze care circulă pe liniile centrale ale Varşoviei. Cuvintele citate sunt reproduse foarte vizibil lângă aceste patru chipuri iconice, fixate de mult în mentalul colectiv polonez. Pe panourile lipite pe autobuze mai sunt inscripţionate titlul campaniei şi sigla şi coordonatele ICR-Varşovia.

La selecţia citatelor au contribuit, în calitate de consultanţi ştiinţifici, prof.dr. Tadeusz Dubicki, profesor la Universitatea din Łódź şi specialist în relaţiile româno-poloneze, şi lect.univ.dr. Cristina Godun, profesor de literatură polonă în cadrul Catedrei de Slavistică a Universităţii din Bucureşti.

Campania „Cuvintele uitate ale admiraţiei" are un mare potenţial de replicabilitate. Componenta sa varşoviană, care a costat sub 2.000 de euro şi se desfăşoară timp de 21 de zile între 28 decembrie şi 18 ianuarie, poate fi considerată proiectul-pilot al unei iniţiative care, în forme mai extinse, poate fi realizată şi în Cracovia, Poznań, Wrocław, Gdańsk sau în alte oraşe poloneze.

Contact media: Institutul Cultural Român din Varşovia, e-mail: warszawa@icr.ro,
tel.+ 48 22 828 12 78, + 48 667 47 01 21.