Culorile timpului - Arta sinagogală în Moldova

GALERIE DE IMAGINI
Miercuri, 9 iulie 2008, la ora 13.00, la Institutul Cultural Român (Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc vernisajul expoziţiei foto-documentare Culorile timpului - Arta sinagogală în Moldova
, cuprinzând imagini realizate de jurnalistul Teodor Răileanu. Proiectul este iniţiat de Institutul Cultural Român din Tel-Aviv în colaborare cu Universitatea Bar-Ilan din Ramat Gan, Israel, şi este coordonat ştiinţific de Dr. Ilia Rodov, conferenţiar în cadrul Departamentului de Artă Iudaică al Universităţii Bar-Ilan. 
La vernisaj vor lua cuvântul Horia-Roman Patapievici
, Preşedinte ICR, Dr. Madeea Axinciuc, Director ICR Tel Aviv, Dr. Aurel Vainer, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, E.S. Oren David, Ambasadorul Statului Israel la Bucuresti şi Dr. Harry Kuller, cercetator la Centrul pentru studierea istoriei evreilor din Romania.

Expoziţia, prezentată deja în Israel în primăvara acestui an, scoate în evidenţă importanţa şi originalitatea artei sinagogale din România, o arie insuficient cunoscută şi cercetată până acum. Urmare a acestei iniţiative, Universitatea din Bar-Ilan preconizează înfiinţarea, în viitorul apropiat, a unei secţii dedicate cercetării artei sinagogale din România. În ţara noastră, proiectul este itinerat la iniţiativa Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Expoziţia poate vizitată la ICR în perioada 9 - 23 iulie (de luni până vineri, 9.00 – 17.00)