Corul „Pro Musica” din Gyula, concert de colinde la sediul ICR Budapesta

Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează sâmbătă, 17 decembrie 2016, de la ora 17.00, la sediul său (Izsó utca 5, 1146 Budapesta), un recital de colinde în interpretarea Corului „Pro Musica" din Gyula, coordonat de artistul plastic Ştefan Oroian.

Corul „Pro Musica" din Gyula va interpreta, sub bagheta dirijorului arădean Adrian Ştefan Bugyi, colinde tradiţionale din România şi Ungaria şi o serie de colinde româneşti culese de Béla Bartok.

Fondat în luna noiembrie 1991 de dirijorul Gheorghe Flueraş, fost director al Filarmonicii de Stat din Arad, Corul „Pro Musica" din Gyula a luat parte timp de peste două decenii la concerte susţinute atât în ţară, cât şi peste hotare şi la diferite festivaluri de profil din Grecia, Ungaria şi România. Sub genericul „Viva la Musica", corul a organizat în oraşul Gyula, mai mulţi ani consecutiv, festivaluri de muzică sacră şi laică. În anul 2003, a fost distins, din partea Primăriei oraşului, cu premiul „Pentru cultura oraşului Gyula", iar în anul 2006 a cucerit medalia de aur la Festivalul de Colinde de la Orşova. În 2011 Corul „Pro Musica" din Gyula a fost recompensat pentru întreaga sa activitate cu premiul „Galei minorităţilor", iar în perioada 27-29 aprilie 2012 a participat la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional „Ion Vidu" din Lugoj. 

Accesul la eveniment este liber.