24, 25, 26 şi 28 mai 2010
ICR şi Universitatea Complutense vă invită la congresul internaţional:
„Spaţii şi scriituri ale exilului"
Inaugurarea congresului:
Luni, 24 mai, ora 10.00, Salón de Grados, Edificio A, Universidad Complutense
Organizat de Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Complutense din Madrid, cu sprijinul ICR Madrid, congresul „Spaţii şi scriituri ale exilului" este una dintre cele mai ample şi prestigioase manifestări academice ale anului 2010. Tema principală a congresului este exilul, despre manifestările istorice şi literare ale exilului vor vorbi invitaţi de la prestigioase universităţi europene, printre care şi Universitatea din Bucureşti.
Deschiderea cogresului va avea loc luni, 24 mai, la ora 10.00 în Salón de Grados din Edificiul A al Universităţii Complutense. Vor vorbi în deschiderea lucrărilor congresului: vicerectorul Universităţii Complutense, Manuel Rodríguez Sánchez, decanul Facultăţii de Filologie, Dámaso López şi coordonatoarea studiilor de Master în Studii literare, Eugenia Popeangă-Chelaru.
Conferinţa inaugurală o va susţine Javier del Prado Biezma de la Universitatea Complutense, iar titlul acesteia este: „Juan Ramón en Nueva York". De la Universitatea Humboldt din Berlin, Dieter Ingenschay va vorbi, luni după-amiază, despre „Situaţia scriitorului cubanez în epoca literaturii fără rezidenţă stabilă", iar marţi dimineaţa, Luis Acosta, tot de la Complutense, va susţine o conferinţă despre „Exilurile Hertei Muller". Jean-Pierre Castellani de la Universitatea „Francois Rabelais" din Tours, Franţa, va vorbi despre Marguerite Yourcenar şi relaţia acesteia cu exilul geografic şi interior.
Din partea Universităţii din Bucureşti participă profesorii Mircea Anghelescu şi Mihai Moraru. Prof.univ.dr. Mircea Anghelescu va susţine marţi la ora 16.00 o conferinţă cu titlul „Exilul românesc în Spania: Al. Busuioceanu", iar prof.univ.dr Mihai Moraru va susţine miercuri la ora 17.15 conferinţa „Exilul postbelic românesc: Emil Turdeanu". De la Universitatea din Bucureşti şi ICR Madrid va participa, de asemenea, asist. univ. dr. Luminiţa Marcu cu o lucrare despre „Literatura nevăzută în România comunistă. Jurnalul lui Pericle Martinescu".
Programul intervenţiilor din partea României în cadrul congresului:
• Marţi, 25 mai, ora 11.30, Luminiţa Marcu (Universitatea Bucureşti/ICR Madrid), „La literatura sumergida en la Rumanía comunista"
• Marţi, 25 mai, ora 16.00, Mircea Anghelescu (Universitatea Bucureşti), conferinţa „El exilio rumano en España: Al. Busuioceanu"
• Miercuri, 26 mai, ora 17.15, Mihai Moraru (Universitatea din Bucureşti), conferinţă „El exilio rumano postbélico: Emil Turdeanu"
• Miercuri, 26 mai, ora 18.00, Mircea Anghelescu şi Mihai Moraru participă la masa rotundă „Paris: el espacio del exilio cultural"