Colocviul interdisciplinar Regalitate: între istoric și imaginar, important eveniment academic și de diplomație culturală dedicat Centenarului Marii Uniri, la Bruxelles

Colocviul interdisciplinar Regalitate intre istoric si imaginar,  important eveniment academic si de diplomatie culturala dedicat Centenarului Marii Uniri, la Bruxelles

32 de personalități din mediul academic, universitar și cultural, din România și din Europa, au participat la Colocviul internațional Royauté(s) : entre historicité et imaginaire | Regalitate: între istoric și imaginar, dedicat Centenarului Marii Uniri și Primului Război Mondial, care s-a desfășurat la Bruxelles, în perioada 25-27 octombrie 2018.

Organizat la inițiativa Institutului Cultural Român Bruxelles, cu sprijinul larg al Universității Libere din Bruxelles, proiectul a beneficiat de susținerea unor importante instituții din România și din Belgia: Academia Română, Academia Regală din Belgia, Ambasada României în Regatul Belgiei, Fondul Național Belgian de Cercetare Științifică (FNRS), Centrul de Cercetare Philixte, Institutul Limbii Române, Universitatea din BucureștiFacultatea de Litere și ULB, prin Facultatea de Litere, Traducere și Comunicare și Facultatea de Filosofie și Științe Sociale.


Colocviul s-a desfășurat în două prestigioase instituții academice belgiene, Academia Regală din Belgia și Universitatea Liberă din Bruxelles, și a fost deschis oficial de Acad. Baudouin Decharneux, membru al Academiei Regale din Belgia, de Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și de directorul ICR Bruxelles, care a transmis mesajul președintelui Institutului Cultural Român, Conf. Univ. Dr. Liliana Țuroiu.

Tema colocviului, Regalitate, s-a dovedit a fi un subiect generos de inspirație pentru distinșii participanți, români și belgieni, care au susținut remarcabile prezentări de înaltă ținută intelectuală, din diferite domenii și teme interdisciplinare - de la istorie la religie, de la diplomație la filosofie, de la literatură la artă și de la științe politice la temele sociale ale secolului al XXI-lea.

Acest colocviu interdisciplinar a pus, o dată în plus, problema relației dintre real și imaginar, la intersecția dintre putere și autoritate, subiectul Regalitate rămânând un câmp fertil de reflecție, chiar inevitabil, dintr-o perspectivă pragmatică și de realism politic.

„Colocviul internațional „Regalitate: între istoric și imaginar”, organizat de ICR Bruxelles, cu ajutorul mai multor instituții de înalt prestigiu, între care și Academia Română, a însemnat o manifestare de profesionalism desăvârșit, în cadrul căreia monarhia de formă regală a fost analizată din variate perspective interdisciplinare, din vremurile biblice până în contemporaneitate. Pentru mine, ca istoric și membru al Academiei Române, reuniunea științifică și artistică a avut cel puțin încă două semnificații: prima se referă la reluarea, la cel mai înalt nivel, a legăturilor Academiei Române cu Academia Regală a Belgiei, iar a doua la marcarea, într-o capitală a Europei, a Centenarului Marii Uniri a românilor. Sincere felicitări organizatorilor, mai ales Institutului Cultural Român, dar și Lectoratului de limbă și civilizație românească de la Universitatea Liberă din Bruxelles și Ambasadei României în Belgia, pentru admirabila implicare în tot ceea ce a însemnat această admirabilă întâlnire intelectuală.”, a declarat Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Participanții la colocviu au apreciat interdisciplinaritatea programului, calitatea intervențiilor științifice, prezentările academice riguros argumentate, strălucitele intervenții și dezbaterile interesante, generatoare de noi teme ce pot fi dezvoltate în cercetări științifice viitoare. De remarcat caracterul interactiv, diversitatea domeniilor abordate și bogăția discuțiilor în cele trei limbi ale colocviului – franceză, engleză și română.

Consider că sunt în asentimentul tuturor participanților la colocviul Royauté(s) : entre historicité et imaginaire când spun că a fost un mare succes. Toți am apreciat, atât comunicările de înalt nivel științific, bogate în documentare și în reflecție, cât și dezbaterile vii și pline de emulație «o adevărată mină de aur», cum sublinia vicepreședintele Academiei Române, Acad. Răzvan Theordorescu.

Felicitări organizatorilor și participanților, în egală măsură!

Tematica colocviului s-a dovedit un teren fertil, care hrănește cercetările actuale de filosofie și religie, istorie și diplomație, artă și literatură. Situată între monarhie – pe care o reprezintă deseori și anarhie – de care se distanțează categoric, regalitatea trasează, de-a lungul secolelor, o istorie care nu încetează să trezească reflecții complexe, coerente sau contradictorii, tot atâtea surse de exploatat și piste de urmat, pentru a ajunge la ipoteza inițială, conform căreia figura regală și conceptul de regalitate ocupă un loc central, între o axă transcendentă și o axă imanentă, fiind simbolul echilibrului și al armoniei.

Pot spune că, atât comunicările, cât și dezbaterile colocviului s-au îndreptat către viitor. S-a prefigurat astfel tematica ediției a doua a Zilelor de studii românești la Bruxelles: Latinitate. Și pentru a cultiva în pământ belgian o tradiție românească cu o vechime de 17 ani la Târgoviște, tradiție hrănită de Prof. Petre Gheorghe Bârlea sub forma colocviului Latinitate. Romanitate. Românitate, propun itinerarea acestui colocviu, pentru a 18-a ediție, la Bruxelles, în prima săptămână a lunii noiembrie 2019, unde, deja, ne dăm cu toții întâlnire., au fost concluziile domnului Acad. Baudouin Decharneux, membru al Academiei Regale din Belgia.

Provenind din medii universitare și academice de prestigiu – Bratislava, Bruxelles, București, Budapesta, Cluj, Constanța, Cracovia, Craiova, Granada, Galați, Heildelberg, Louvain, Mainz, Neuwied, Paris, Poznan – expertiza avizată a Cercetătorului a scos în evidență, de fiecare dată, importanța Regalității în istoria umanității și, în particular, în împlinirea visului de veacuri al românilor : ROMÂNIA MARE.

„Colocviul de la Bruxelles dedicat Regalității a fost cu siguranță un succes științific și, adaug, unul de imagine absolut remarcabil. Datorăm acest lucru Institutului Cultural Român Bruxelles care, o dată în plus, este la înălțime. Participarea atâtor specialiști, expozițiile organizate, ambianța generală, discuțiile absolut pasionante au transformat acest colocviu într-o manifestare de prestigiu. Aștept, cu nerăbdare, publicarea tuturor comunicărilor științifice într-un volum dedicat Regalității. Colaborarea dintre ICR Bruxelles, Lectoratul de limbă română, universitățile românești și Academia Română a condus, repet, la un rezultat absolut remarcabil.”, conchide Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române.

Programul academic al colocviului a fost completat de prezentări de carte și de două expoziții importante, Regina Soldat și Arhitectura interbelică a Bucureștiului și Regalitatea, găzduite de spațiile generoase ale Academiei Regale din Belgia și de Reședința Ambasadorului României la Bruxelles, o clădire construită de celebrul arhitect belgian Alban Chambon, monument istoric în patrimoniul belgian, care a devenit proprietatea statului român în 1932, în timpul mandatului ministrului afacerilor externe, Nicolae Titulescu.

Expoziția Regina Soldat, curatoriată de Anca Beatrice Todireanu, a câștigat în 2017 premiul Centenar. La vernisajul expoziției, E.S. Dl. Ambasador Adrian Cioroianu, Reprezentantul permanent la Delegația României pe lângă UNESCO, a prezentat albumul “Regina și Frontul” (Editura MLR, București, 2017), în prezența participanților la lucrările colocviului.

Vă mulțumesc pentru întreaga susținere și implicare în acest proiect, venit la Ceas de Centenar, în care ne-am omagiat EROII, care au luptat și au susținut MAREA UNIRE. Felicit întreaga echipă a ICR Bruxelles. Evenimentul a fost de înaltă ținută academică și diplomatică, și am toată convingerea că aici, la Bruxelles, s-a atins apogeul proiectului câștigător al Premiului CENTENAR!, a declarat Anca Beatrice Todireanu, curatorul expoziției Regina Soldat.

Prezentată în elegantele saloane ale Reședintei Ambasadorului României la Bruxelles, de academicianul Răzvan Theodorescu, expoziția Arhitectura interbelică a Bucureștiului și Regalitatea, realizată de arhitectul Luca Matei Stoian, este un proiect realizat de Uniunea Arhitecţilor din România în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Academia Română – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Muzeul Municipiului Bucureşti și Muzeul Național Peleș. Acest proiect cultural a fost finanțat în 2017 în cadrul programului cultural București–Oraș participativ de către Primaria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

Două momente de vârf în programul colocviului au avut loc la Cercul regal, artistic și literar Gaulois, unde participanții au fost călduros întâmpinați, printr-o alocuțiune de bun venit, de Acad. Hervé Hasquin, Secretar permanent al Academiei Regale din Belgia (2008 – 2018), și la Reședința Ambasadorului României la Bruxelles, unde au fost întâmpinați de dl Dragoș Bănescu, însărcinat cu afaceri ad interim.

La lucrările colocviului, deschis publicului larg, au participat numeroase personalități culturale, români și belgieni. Printre acestea, compozitorul, pianistul și profesorul universitar Corneliu Gheorghiu, care, la cei 94 de ani, a încântat auditoriul cu mărturii personale inedite – întâlnirea cu Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai, prietenia care l-a legat de Dinu Lipatti și de George Enescu – o adevărată istorie vie și o legendă a școlii pianistice din România.

Printre invitații ICR Bruxelles, la vernisajul expoziției Arhitectura interbelică a Bucureștiului și Regalitatea, s-au numărat Koen Clement, directorul general Europalia International, Dominique Nasta, profesor de studii cinematografice la Universitatea Liberă din Bruxelles, oficiali români, studenți și reprezentanți ai Ligii Studenților Români din Străinătate, filiala Belgia.

Participanții la colocviul „Regalitate: între istoric și imaginar” :

Mihaela Albu, Gabriel Badea-Păun, Petre Gheorghe Bârlea, Cristina Bogdan, Sébastien Chonavey, Florin Cioban, Adrian Cioroianu, Romanița Constantinescu, Alexandra Crăciun, Daiana-Theodora Cuibus, Baudouin Decharneux, Marius Diaconescu, Mircea Dumitru, Anca Gâță, Hervé Hasquin, Emilia Ivancu, Theodoros Koutroubas, Roxana Elisabeta Marinescu, Marius Miheț, Helga Mitterbauer, Liviu Papadima, Ioan Aurel Pop, Adrian Silvan-Ionescu, Nicolas Solonakis, Luca Matei Stoian, Bogdan Tătaru-Cazaban, Răzvan Theodorescu, Anca Beatrice Todireanu, Alice Toma, Oana Ursache, Alexandra Vrănceanu, Rodica Zafiu, Silvia Irina Zimmermann.