Brâncuși. Contemporanul nostru

O serie de mărturii extraordinare și aspecte mai puțin cunoscute publicului larg vor fi prezentate de istoricul de artă Doina Lemny într-un interviu documentar intitulat ”Brâncuși. Contemporanul nostru / Brâncuși. Notre contemporain”, ce va fi lansat pe pagina de Facebook a ICR Bruxelles în data de 19 februarie 2021, de Ziua Națională Constantin Brâncuși.


Recunoscut în întreaga lume, marele sculptor a devenit în timp un simbol al creativității, punând în valoare un tezaur artistic, românesc și european, din care cultura contemporană continuă necontenit să se hrănească. Atât opera, cât şi creatorul ei, păstrează aspecte inedite care generează necontenit revelaţii şi interpretări. Doctor în istoria artei, curatoare a expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei” din cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA România și co-curatoare a expozițiilor tematice organizate la Atelierul Brâncuși din Paris, din 1998 până în 2002, Doina Lemny a acceptat invitația ICR Bruxelles de a prezenta, într-o manieră integratoare și inedită, cele mai recente volume pe care le-a dedicat operei și personalității lui Constantin Brâncuși.

De mai bine de douăzeci de ani, m-am angajat într-o cercetare aprofundată şi, în acelaşi timp, pasionantă a creaţiei acestui mare artist român. Din dorinţa de a fi cât mai aproape de intenţiile şi concepţia lui Brâncuşi, am împletit întotdeauna cercetarea arhivei păstrată la Centrul Pompidou cu observarea şi interpretarea operei. Astfel, în ultimii ani, am publicat la edituri franceze două corespondenţe importante: una cu Marcel Duchamp, artistul care i-a deschis calea spre Statele Unite şi care i-a fost prieten apropiat (Correspondance Brancusi & Duchamp, éditions Dilecta), şi alta cu iubita sculptorului, dansatoarea elveţiancă Marthe Lebherz, antrenată şi ea în activitatea de la atelier (Brancusi & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton, Fage). Ambele corespondenţe au fost traduse şi publicate în limba română la editura Vremea din Bucureşti, care a publicat, în august 2020, un volum de interviuri pe care le-am realizat, între 1992 şi 1997, cu ultimele persoane în viaţă ce l-au întâlnit pe Brâncuşi, volum intitulat „L-au întâlnit pe Brâncuşi / Ils ont rencontré Brancusi” (ediţie bilingvă). Încununarea acestui video-documentar, realizat la invitația echipei ICR Bruxelles, este o lucrare de referință, prezentată în premieră: Catalogul Brâncuşi. La sublimation de la forme (apărut în trei ediţii, în limbile franceză, engleză și neerlandeză), lucrare ce a însoţit expoziţia din cadrul Festivalului EUROPALIA România 2019. Catalogul şi expoziţia găzduită de Palatul Artelor Frumoase BOZAR din Bruxelles, rezultat al efortului colectiv, bilateral, în care echipa Institutului Cultural Român a avut un rol esenţial, vor rămâne în memoria miilor de vizitatori şi în istoria artei ca a treia mare expoziţie Brâncuşi organizată după dispariţia artistului.”, a precizat Doina Lemny.

Permanenta preocupare a autoarei acestor lucrări de a-l descoperi pe omul și artistul Brâncuși, se întâlnește, în acest video documentar lansat pe scena virtuală a reprezentanței ICR Bruxelles, cu dorința iubitorilor de artă ce regăsesc, în opera lui Brâncuși, în aforismele sale, în modul său de a fi, o sursă permanentă de inspirație. Prin aceasta, Brâncuși devine contemporanul nostru, artistul exemplar.

Proiectul reprezintă o continuitate a colaborărilor dintre Reprezentanța ICR Bruxelles și curatori și artiști români prezenți în cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA România, al cărui eveniment-far a fost expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei”.

Doina Lemny este doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost curatoare a expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei” din cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA 2019 și co-curatoare a expozițiilor tematice de la Atelierul Brâncuși, din 1998 până în 2002. Este autoarea unor lucrări de referință dedicate marelui sculptor român, precum: Brancusi, Paris, Oxus, 2005; Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence și Henri Gaudier-Brzeska: Notes sur Liabeuf et Tolstoi, Paris, L’Échoppe, 2009; Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne, Lyon, Fage, 2011; Brancusi, coll. « Monographies », Paris, éditions du Centre Pompidou, 2012. Brancusi, au-delà de toutes les frontières, Lyon, Fage, 2012; Brancusi, an Artist without Frontiers, Bucharest, NoiMediaPrint, 2016; Brâncuşi, artistul care transgresează toate hotarele, Bucureşti, NoiMediaPrint, 2016; Correspondance Brancusi & Duchamp, Paris, Dilecta, 2017; Brancusi et Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton, Lyon, Fage, 2017; Matisse-Pallady et La Blouse roumaine. Une amitié sous la censure (ediție bilingvă franceză-română), Lyon, Fage, 2019; Brancusi. La sublimation de la forme (dir.), Gand, Snoeck, 2019.

România, ţară invitată de onoare a celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA, a fost prezentă în perioada 2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020, prin expoziţii, spectacole, concerte în Belgia şi în alte ţări precum Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania. Institutul Cultural Român a coordonat acest proiect în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Secretariatul General al Guvernului. Peste 200.000 de persoane au fost prezente la cele 250 evenimente care au reprezentat creativitatea românească în lume prin arte vizuale, muzică, cinema, literatură, artele spectacolului. Expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei“ de la Palatul Artelor Frumoase BOZAR a înregistrat un record de vizitatori de aproximativ 116.000 de persoane.