EXPOZIȚIE DE ARTĂ
RADA NIȚĂ
Bestiar Transilvănean
22 octombrie – 5 noiembrie 2025
Accademia di Romania in Roma (Vialedelle BelleArti 110)
În perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2025,Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala din Cluj-Napoca și cu Asociația Pentamerone din Napoli, organizează expoziția de grafică a artistei Rada Niță, intitulată Bestiar Transilvănean.
Inaugurarea expoziției va avea loc în data de 22 octombrie, ora 18.00, în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti 110) și va fi un prilej de a face o scurtă incursiune în cultura populară din Ardeal și, într-un sens mai larg, din întreaga Românie, legată de mituri și legende locale, dar și în lumea basmului în general, alături de membrii Asociației Culturale „Il Pentamerone”, care se ocupă de promovarea basmelor din culturile lumii.
Expoziția va aduce în atenția publicului italian o Transilvanie fantastică, rodul unei viziuni care se inspiră însă și din miturile și legendele locale și din istoria veche a regiunii. Expoziția va conține o serie de desene în peniță și gravuri care înfățișează o Transilvanie fabuloasă – narațiuni imaginare ale unor personaje inspirate de mitologia și de folclorul românesc, în călătoriile lor fantastice prin Transilvania medievală –punând totodată în evidență patrimoniul din satele săsești, și anume bisericile fortificate.
Cei interesați vor putea vizita expoziția, în perioada 23 octombrie-5 noiembrie, de marți până vineri, între orele 15:00-18:00 și sâmbăta de la 12:00 la 17:00.
Rada Niță este o născută în decembrie 1989 la Cluj-Napoca. Absolventă a Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca,secţia Grafică, promoția 2011-licență, 2013-masteratşi 2017-doctorat, cu o teză despre gravura contemporană fantastică din ţările slave .A obținut mai multe burse de studiu şi internshipuri pentru specializarea în gravura de tip intaglio la Academia de Artă și Design Eugeniusz Geppert din Wrocław, Polonia, Universitatea Sf. Chiril şi Sf. Metodiu din Veliko Tarnovo, Bulgaria şi la Galeria Roman Fecik, Bratislava, Slovacia. Practicile ei artistice au învedere patrimoniul material si imaterial îndeosebi din Romania (în special, din comunitățile românești și săsești din Transilvania), iar proiectele și expozițiile ei reflectă aceasta preocupare: a debutat cu o expoziție la Muzeul Țăranului Român în 2015, a avut expoziții de gravură și desen la Galeria ICR Veneţia (2017), Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca (2023) si la ICR Viena (2024).
La finalul anului 2024, a colaborat pentru o expoziție cu etnologul si curatorul Marius Matei, la invitația acestuia, pentru o expoziție personală la Galeria Pygmalion din Timișoara, care a inclus și lucrări dedicate patrimoniului bănațean. În martie 2025 a avut o expoziție la Institutul Francez din Cluj-Napoca, curatoriată de Liviu Bulea, numită Protecție si magie în imaginarul popular românesc, care a avut în vedere relația dintre desen, magia populară românească si obiectul din gospodăria țărănească. Din 2019 până în 2022, a beneficiat de o rezidență acordată de galeria Visual Kontakt pentru un proiect de gravură și desen intitulat Narațiuni imaginare ale cetăților transilvănene.
În aprilie 2025 ia parte la o rezidență inițiată de curatorul Liviu Bulea pentru Refugiu de Creație (în parteneriat cu Institutul Francez din Cluj-Napoca si cu Muzeul Etnografic al Transilvanei, Cluj-Napoca), care documentează un obicei agrar din satul Buru, de la poalele Munților Apuseni. În acest proiect Rada Niță este prezentă atât ca artist, cât și ca cercetător etnografic. A realizat ilustrații pentru Lirica obiceiurilor tradiţionale româneşti, antologie de Silviu Angelescu apărută în ediție bilingvă (româno-spaniolă) la Editura ICR, Bucureşti, 2017. E prezentă cu ilustrații și coperte în mai multe volume. Participări la expoziții de grup în Polonia, Cehia, Olanda, Belgia, SUA, Ucraina, Lituania, Rusia, Bulgaria, Italia, Suedia, Turcia, Portugalia, Serbia și România. Distinsă cu Premiul Silver Corb la prima ediție a Trienalei Internaționale de gravură mică Intaglio din Kiev, Ucraina (2018) și cu Premiul pentru gravură realizată în tehnici intaglio la prima ediție a Expoziției Internaționale de Exlibris din Subotica, Serbia (2015).
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA:
Tel. +39.06.3201594;
e-mail: accadromania@accadromania.it