Atelierul de traduceri româno-suedez revine la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român din Stockholm organizează, în perioada 16-22 noiembrie 2022, cea de-a XI-a ediție a Atelierului de traduceri româno-suedez, în parteneriat cu Centrul Național al Cărții (CENNAC) și Uniunea Scriitorilor din Suedia (Författarförbundet). Scriitorii participanți la această ediție, Alexandra Pârvan și Ioana Vintilă din România, respectiv Lina Rydén Reynols și David Zimmerman (Suedia), vor lucra împreună, timp de o săptămână, și își vor traduce reciproc poeziile în limbile română și suedeză. Atelierul de traduceri este un proiect care promovează voci literare noi, scopul acestuia fiind acela de a crea o punte de dialog intercultural român-suedez.

Rezultatul colaborării va fi prezentat în cadrul unui eveniment organizat luni, 21 noiembrie 2022, la sediul ICR Stockholm (Skeppsbron 20), începând cu ora 18.00. Evenimentul include un recital de poezie, în limbile română și suedeză, urmat de o discuție cu scriitorii moderată de Bogdan Popescu, directorul ICR Stockholm.

Alexandra Pârvan este o poetă din orașul Pitești. A fost selectată prin concurs pentru participare la Atelierul de poezie „Poezia formelor" (2016), cu poemul „Starry Café", scris în engleză, dedicat picturii lui Van Gogh „Café Terrace at Night", organizat la muzeul olandez Kröller-Müller, deținător al picturii. A participat, de asemenea, în 2020, cu poeme scrise în engleză la proiecte internaționale, academice (Life of Breath) și poetice (How to start a fire– acollective manifesto for change). Volume de versuri: Prinsoare, Editura Prier, 2001 (publicat ca urmare a premiului I, acordat pentru debut în volum la Festivalul Național de Poezie "Sensul iubirii", Drobeta Turnu-Severin, 2000); Suflare peste păpădii, Editura Marineasa, Timișoara, 2013.

Lina Rydén Reynols (n. 1983) este o poetă din Suedia, născută în orașul Falun, care locuiește, în momentul de față, în Stockholm. Opera de debut, ”Läs mina läppar”, a fost publicată în anul 2019 și nominalizată la premiul de debut al ziarului din Borås. ”Se mig som om jag vore död” este un pamflet publicat în 2021, iar cea mai recentă carte, ”Använd dem som du vill”, publicată în primăvara anului 2022, este un roman-poezie neobișnuit, care a fost primit cu căldură de către public și critici literari.Rydén Reynols lucrează, de asemenea, ca editor de beletristică.

Ioana Vintilă s-a născut în 1997 la Sibiu. Este inginer biotehnolog, cu un masterat în biotehnologie moleculară și lucrează în cercetare științifică în domeniu. În 2016 a obținut premiul al II-lea la concursul PEN International New Voices Award. A debutat cu volumul Păsări în furtuna de nisip (2018), ca urmare a câștigării concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher. Păsări în furtuna de nisip a fost nominalizat la mai multe premii naționale, dintre care a primit premiile pentru debut Iustin Panța și George Bacovia. Revine, în 2022, cu volumul buncărul de origami la editura Max Blecher.

David Zimmerman (n. 1993) este un poet și critic suedez care locuiește înMalmö.Acesta a publicat două volume de poezii: "Mal" (2017) la editura Antiși "Ljus och strålning" (2019) la editura Albert Bonniers. Acesta lucrează și ca redactor la revista de poezie Lyrikvännen.

Participarea la evenimentul de pe 21 noiembrie se face pe bază de rezervare până la data de 18 noiembrie 2022 la adresa de e-mail carmen.lungu@rkis.se.