ANUNȚ Examen de promovare a personalului contractual în grade sau trepte superioare

Având în vedere prevederile art. 41 alin.(1) și (2) din Regulamentul - cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 31 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și Procedura operațională (P.O. 03/06.05.2019) privind organizarea posturilor și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante la nivelul INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂNcu sediul în București, str. Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1,organizează

EXAMEN DE PROMOVARE A PERSONALULUI CONTRACTUAL ÎN GRADE SAU TREPTE SUPERIOARE de pe postul de Referent treapta IA, gradația 4 din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate din subordinea Direcției Economice - Direcția Generală Economică, Achiziții Publice și Administrativă.

I. Condiții pentru ocuparea posturilor:

1.Condiții generale:

- Studii superioare de lungă durată /studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educației Naționale în domeniul fundamental ”Ştiinţe sociale”, conform Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior.

2.Condiții specifice:

-cunoaşterea temeinică a legislaţiei şi a normelor specifice activităţii;

- cunoştinţe de operare calculator (necesitate şi nivel): MS - Office – bun cunoscător, operare browsere de internet – bun cunoscător;

-abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, gândire sistematică, dinamism, perseverenţă;

- preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stres;

- adaptabilitate, iniţiativă, responsabilitate și atenție la detalii;

-conduită etică exemplară.

II. Bibliografie:

- Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare.

III. Condiții de participare la examen:

1. La examen pot participa persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunosc limba română, scris şi vorbit;

c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) au capacitate deplină de exerciţiu;

e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplinesc condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului pentru care a fost organizat examenul;

g) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

2. Pentru înscrierea la examen candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

a) cerere de înscriere la examen tip (se obţine de pe site sau de la sediul I.C.R);

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţă care atestă vechimea în muncă, (solicitată de la Casa de pensii) în copie;

e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării examenului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

g) curriculum vitae – format Europass;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data și ora desfăşurării primei probe a examenului.

Actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Toate documentele solicitate mai sus vor fi depuse în ordinea specificată (de la lit. a) la g), într-un dosar de plastic cu șină. Dosarul va fi însoțit de un opis al documentelor anexate, cu semnătura candidatului.

Toate documentele pentru înscrierea la examen vor fi obligatoriu în limba română.

IV. Date privind desfășurarea examenului

1. Dosarelese vor depune personal, de luni până vineri,între orele 10:00-14:30, până cel târziu la data 05.09.2019,la Compartimentul Resurse Umane din sediul Institutului Cultural Român situat în Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, București.

2. Calendarul de desfășurare aexamenului:

Afişare anunţ examen: 27.08.2019

Depunere dosare înscriere: 27.08-05.09.2019

Analiza dosarelor: 05-09.09.2019

Afișare rezultate analiza dosarelor: 09.09.2019

Proba scrisă: 10.09.2019, ora 11.00 la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru, Nr. 38, Sector 1, București.

Afișare rezultate proba scrisă: 11.09.2019

Depunere contestaţii probă scrisă: 12.09.2019, până la ora 14.00

Soluţionare contestaţii și afișare rezultate: 16.09.2019

Afișare REZULTATE FINALE: 16.09.2019.

3. Susținerea examenului:

Examenul de promovare a personalului contractual constă în susţinerea unei probe scrise, notată de către membrii comisiei de examinare cu un punctaj de maximum 100 de puncte, punctajul minim de promovare fiind de 50 de puncte.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0317100646, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 09.30 – 14.30.

p. Președinte,

Mirel TALOȘ