- 7 May 2026 - 7 May 2026
- Etichete Dialog european pe 10 strune
Institutul Cultural Român de la Varșovia și Ambasada României în Republica Estonia, în parteneriat cu Colegiul de Muzică și Balet din Tallinn – MUBA, organizează un recital susținut de chitaristul Bogdan-Nicolae Mihăilescu și violonistul Adrian Florescu și dedicat Zilei Europei.
Data: 7 mai, ora 18:30
Locul de desfășurare: Colegiul de Muzică și Balet – MUBA, Pärnu mnt. 59, 10134 Tallinn
Program
Johann Sebastian Bach – Sonata pentru vioară în Sol major, BWV 1021;
Niccolo Paganini – Sonata nr. 1 în La minor pentru vioară și chitară (din ciclul „Centone di Sonate, op. 64, MS 112);
Anton Diabelli – Duo în Re major pentru vioară și chitară;
George Enescu – Lăutarul din Suita „Impresii din copilărie“, op. 28;
John Williams – Lista lui Schindler;
Manuel de Falla – Dans spaniol nr. 1. (din opera „La vida breve”);
Suită de cântece populare românești, aranjament: Anatol Mîtcu (Republica Moldova).
Bogdan-Nicolae Mihăilescu și Adrian Florescu cântă împreună de mai mulți ani și au prezentat recitalul „Dialog european pe 10 strune“ în cadrul unor evenimente organizate în Bulgaria (2019), Elveția (2019) și Irlanda (2024).
Bogdan-Nicolae Mihăilescu a început să studieze vioara la Liceul de muzică „Dinu Lipatti“ din București și a continuat cu studiul chitarei clasice la București și la Cluj-Napoca. În 1984, câștigă Marele trofeu al Concursului național de chitară clasică de la Sinaia. În urma acestui succes, a început o intensă activitate concertistică și pedagogică în România, Germania, Africa de Sud și Marea Britanie. De asemenea, a realizat înregistrări în studiourile de Radio, Televiziune și artă cinematografică din România. În perioada 1997-2006, Bogdan Mihăilescu s-a perfecționat la Londra, descoperind noi valențe ale chitarei cu profesorii Gary Ryan și Carlos Bonell, și a participat în mod regulat la cursurile de măiestrie de la Royal Academy of Music. În 2007, a revenit în România și s-a dedicat în mod exclusiv muzicii de cameră, dând numeroase recitaluri atât în București (Ateneul Român etc.), cât și în alte orașe din țară alături de prestigioși muzicieni în formule camerale de la duet la cvintet.
Adrian Florescu a început să studieze vioara la Liceele de muzică „Dinu Lipatti“ și „George Enescu“ din Bucureşti, apoi la Universitatea Națională de Muzică București, pe care o absolvă în anul 2001. Își continuă studiile în Portugalia și se licenciază la Academia Nacional Superior de Orquestra din Lisabona. Se stabilește pentru mai mulți ani în Portugalia, deținând din anul 2007 până în prezent funcția de Concertmaestru la Orquestra de Câmara Portuguesa din Lisabona. În 2016 a revenit în România și a obținut prin concurs postul de concertmaestru al Orchestrei Naționale Radio din București, post pe care-l ocupă și în prezent. În 2015 a colaborat și cu Orchestra Simfonică din Bilbao, Spania.
A susținut concerte în calitate de solist cu Orchestra de Cameră Radio și a fost concertmaistru invitat la Orchestra Simfonică București și Camerata Regală. Din anul 2019, face parte din proiectul „Dialog european pe 10 strune“, în duet cu chitaristul Bogdan-Nicolae Mihăilescu, și a concertat în Bulgaria, Elveția și Republica Irlanda prin intermediul Institutului Cultural Român.
Acces doar pe bază de invitație.