VENEȚIA. După pianista Ramona Munteanu și violonista Mihaela Mitrofan, „Mercoledì Musicaliˮ continuă cu baritonul Cătălin Țoropoc

Bass-baritonul Cătălin Țoropoc, solist al Operei Naționale București, este invitatul ediției din 22 iulie 2020 a proiectului online „Mercoledì Musicaliˮ (Miercurea Muzicală), derulat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în perioada 8-29 iulie 2020, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube.

În fiecare zi de miercuri a lunii iulie, de la ora 17:00 (ora Italiei), IRCCU Veneția difuzează live un material inedit cu tineri muzicieni. În prima parte, aceștia transmit un mesaj în limba italiană, după care susțin un scurt recital.

Muzicianul Cătălin Țoropoc, solist al Operei Naționale București, a debutat cu rolul Leporello în Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart. În mai 2013, a fost distribuit în Tannhauser, cu rolul Wolfran von Eschenbach, sub bagheta lui Cristian Mandeal. În același an, a interpretat rolul Marcello în La Boheme de G. Puccini. În primăvara anului 2015, a fost ales să cânte rolul lui Ford în aclamata nouă producție Falstaff – G. Verdi, regia: Graham Vick și dirijată de Guillermo Garcia Calvo. În timp, a lucrat cu mai multe case de operă din România, precum Opera Națională și Teatrul de Balet „Oleg Danovskiˮ, Constanța, Opera Națională Craiova, Opera Galați, Filarmonica Națională Bacău. În primăvara lui 2016, a interpretat rolul lui Guglielmo în premiera filmului Cosi fan tutte de W.A. Mozart, o coproducție a Operei Naționale București și a Operei Garsington (Marea Britanie). Este absolvent al Universității „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Teologie Învățământ-Educație muzicală și Facultatea de Arte, Departamentul de canto clasic.

„Miercurea Muzicalăˮ a fost inaugurată în data de 8 iulie 2020 cu un mini-recital al pianistei Ramona Elena Munteanu, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (2005), a studiilor masteriale de la aceeași instituție (2009), unde i-a avut coordonatori pe Daniel Goiti, Ninuca Osanu Pop și Vera Negreanu. A obținut burse de studiu în SUA, Italia și Spania. În anul 2006, începe studiul la Conservatorul „Benedetto Marcelloˮ din Veneția, Italia, la început ca studentă Erasmus, apoi ca studentă la Biennio Specialistico in pianoforte, unde obține diploma în 2010. Maeștri îndrumători în perioada studiului venețian au fost: Giovanni Umberto Battel, Giorgio Lovato și Christine Meyr. La vârsta de 9 ani, debutează în calitate de solistă cu orchestra simfonică a Liceului de Muzică din Cluj. Urmează nenumărate recitaluri solistice și de muzică de cameră, concursuri naționale și internaționale. În anul 2009, cânta în calitate de solistă cu Orchestra Teatrului „La Feniceˮ din Veneția. În anul 2011, e câștigătoarea Premiului III la concursul „Citta di Piove di Saccoˮ, atât ca solistă, cât și în formație de pian la patru mâini. În același an, e câștigătoarea Premiului II la concursul internațional „Festival di Bellagio e del Lago di Comoˮ, în formație de pian la patru mâini. În anul 2018, a câștigat Premiul I la Concursul internațional „Note sul mare” din Roma, secțiunea solistică.

În data de 15 iulie 2020, publicul IRCCU Veneția a ascultat-o pe tânăra violonistă Mihaela Mitrofan, studentă a Universității Naționale de Muzică din București, unde studiază cu prof. Ioana Croitoru. Este câștigătoare a mai multor concursuri naționale și internaționale: Premiul I, Concursul International „Lorenzo Perosi”, Tortona, Italia (2007); Premiul I, Concursul International de interpretare „Vittoria Rigetti Caffa”, Cortemilia, Italia (2008); Premiul I Concursul Național de Interpretare „Timotei Popovici”, Sibiu (2009); Premiul I, Ansamble Rovere D’Oro Giovani Talente, San Bartolomeo, Italia (2010); Premiul I, Concursul Internațional „Remember Enescu”, Sinaia (2011); Diploma de excelență Guvernul României (2014); Premiul I Special, Concursul Național „Iosif Sava”, București (2016); Premiul I, concursul „Modest Iftinchie” (2018); Premiul I, „Rovere d’Oro”, Intl Competition, San Bartolomeo, Italia.

Intervențiile tinerilor muzicieni din ciclul „Mercoledi Musicali” din luna iulie se vor încheia pe 29 iulie 2020 cu tânărul violist Alexandru Spînu, absolvent al Colegiului de Arte „Dinu Lipatti”, câștigător al mai multor premii naționale și internaționale, printre care: Premiul I - Concursul internațional de muzică „George Georgescu”, Premiul I - Concursul Național de Interpretare „Dan Cumpata” și altele. A cântat în cadrul Junior Youth Orchestra din România, Orchestra de Tineret România-Moldova, Orchestra de tineret din Cipru și Orchestra de tineret finlandeză.

https://www.facebook.com/istituto.romenodivenezia/