„Vapniarka este un caz unic în istoria lagărelor de concentrare din perioada Holocaustului, nu atât datorită curajului de care au dat dovadă deținuții, prin protestul (greva foamei) împotriva condițiilor extrem de dificile în care erau ținuți, cât mai ales ca un simbol al rezistenței și al luptei antifasciste – a subliniat Olga Ștefan, realizatoarea video-ului „Vapniarka. Lagărul morții” cu ocazia evenimentului de prezentare al acestuia, organizat și găzduit de ICR Tel Aviv în data de 27 octombrie 2022. – Această etichetă nu a fost contestată în istoriografia oficială nici înainte de 1989 – întrucât autoritățile comuniste aveau interesul să dovedească că s-au opus fascismulului încă de la bun început – și în mod surprinzător nici după aceea, când accesul la materiale și documente de arhivă a devenit mai ușor.”
Manifestarea, organizată în colaborare cu platforma „Viitorul Memoriei” – fondată de Olga Ștefan – a debutat cu o scurtă prezentare a activății acesteia și a contextului în care a ajuns să cerceteze documentele referitoare la lagărul de la Vapniarka, o localitate de pe teritoriul actual al Ucrainei – care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut parte din Guvernământul Transnistriei, administrat de autoritățile române. În 1941, au fost aduși la Vapniarka aproximativ 1000 de evrei, majoritatea din Odessa, iar un an mai târziu, alți 150 de evrei bucovineni și aproximativ 1046 evrei din teritoriul Vechiului Regat. În prezentarea sa, Olga Ștefan a subliniat faptul că jumătate erau suspectați ca fiind comuniști, dar 554 au fost arestați fără un motiv întemeiat.
Documentarul „Vapniarka” spune povestea deținuților din lagărul de concentrare de la Vapniarka, prin intermediul desenelor lui Gabriel Cohen, Aurel Mărculescu, Gheorghe Ceglokoff și Laszlo Karoly (folosite la realizarea acestuia material), cu ajutorul cărora aflăm despre condițiile extrem de dificile pe care deținuții, în mare parte evrei cu simpatii comuniste, le-au avut de îndurat (barăci în paragină, frig, boli, foamete și multe altele).
Proiecția video-ului a fost urmată de o prezentare a Gretei Barak, arhivistă
la în cadrul Muzeului și Centrului de Documentare și Cercetare Ghetto
Fighters' House (Beit Lochamei Haghetaot), în care aceasta a expus
demersurile întreprinse de Muzeu pentru comemorarea luptătorilor evrei
antifasciști din România. Cu ajutorul materialelor de arhivă, aceasta a
ilustrat momentele cheie (începând cu vizita, în 1971, a lui Yigal Allon și a
lui Yitzhak Arad la Muzeul Beit Lohamei Haghetaot) care au condus la includerea
unei machete a lagărului de la Vapniarka, realizate de Avram Solomovici (Avi
Sela), în cadrul amplei expoziții „Lagăre de concentrare și exterminare”
organizate de Muzeu în 1973. Greta Barak a subliniat faptul că, în ceea ce
privește lagărul de la Vapniarka, Muzeul
Beit Lohamei Haghetaot a adoptat 3 direcții de acțiune: ajutor, comemorare și
memorie, încheindu-și prezentare cu un citat din Izu Feinstein:
„Suntem din nou întrebați în diferite cercuri: de ce comemorăm la fiecare
decadă numai Vapniarka? De ce tocmai și numai Vapniarka?
În istoria tragică a deportărilor din România, de tip nazist, Vapniarka a
înscris o pagină luminoasă de rezistență și luptă antifascistă, cu arma
unității colective și a ajutorului reciproc.
[…] În fruntea acestei acțiuni au fost aleși oameni căliți în alte lagăre prin care au trecut, sioniști și luptători antifasciști.”
Evenimentul a beneficiat de prezența E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel.
Proiectul „Viitorul Memoriei” (http://www.thefutureofmemory.ro/) are ca scop familiarizarea publicului cu trecutul țărilor implicate (România și Republica Moldova) și cu trecutul fiecărui oraș, reactivând memorii prin intermediul artei contemporane și media, legând trecutul de prezent, documentând mărturiile ultimilor supraviețuitori, personalizând istoria prin narațiuni orale, creând legături între oameni și deschizând spațiile publice spre dezbatere și înțelegere reciprocă.
Ghetto Fighters’ House, sub numele complet Muzeul Patrimoniului Holocaustului și al Rezistenței Evreiești, Centrul de Documentare și Cercetare „Itzhak Katzenelson”, a fost fondat în 1949 de membri ai kibbutzului Lohamei Hagetaot, o comunitate formată din supraviețuitorii Holocaustului, printre ei luptători ai rezistenței antifasciste și a unităților de partizani. Muzeul poartă numele lui Itzhak Katzenelson, un poet evreu care a fost ucis la Auschwitz.
