Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria invită publicul la concertul SoNoRo On Tour pe 26 mai, ora 19.30, pe scena Sălii Mozart a Konzerthaus din Viena. Ansamblul RARO - SoNoRo susține concertul din Austria în continuarea celor trei evenimente de gală din Belgia dedicate celebrării a 145 ani de relații diplomatice bilaterale România-Belgia și celebrării a 20 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo.
Programul concertului de la Konzerthaus, interpretat de Răzvan Popovici (violă), Diana Ketler (pian), Justus Grimm (violoncel), Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel), Thorsten Johanns (clarinet) și Aylen Pritchin (vioară), cuprinde partiturile „Cvintet pentru clarinet” de Johannes Brahms, „Trio cu pian” de Erich Wofgang Korngold și „Cvintetul pentru pian nr. 1” de George Enescu.
Turneul internațional SoNoRO 20 a debutat în mod spectaculos la Buenos Aires, iar după concertele din Belgia și Austria își continuă frumoasa aventură pe continentul european. Ulterior, artiștii vor traversa din nou oceanul, cu un ultim concert derulat în cadrul turneului, la Carnegie Hall din New York.
Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută, din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia. Institutul Cultural Român este partener al platformei culturale SoNoRo, care include Festivalul SoNoRo, SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni, SoNoRo On Tour, SoNoRo Arezzo, SoNoRo Conac, seria de concerte estivale în clădiri de patrimoniu din România și SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania.
Ansamblul RARO - SoNoRo, înființat în 2004, combină tradiţia europeană profundă şi autentică a muzicii de cameră cu o abordare inovatoare. RARO - SoNoRo susține constant concerte pe cele mai renumite scene mondiale, precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington, Wigmore Hall din Londra și Konzerthaus din Viena, dar şi la Atena, Istanbul, Amsterdam, Paris, Bruxelles sau Sofia. Activitatea ansamblului include spectacole multimedia în colaborare cu artişti video, improvizaţii alături de DJ şi proiecte literar-muzicale în renumite săli ale lumii și transmise la BBC Radio 3/UK, NHK/Japan, SWR/D, TVR, RRC și RRM/RO, DRS2/CH, LVR/LV și RFI/F. Ansamblul RARO este fondator al manifestărilor muzicale: SoNoRo - Festivalul Internațional de Muzică de Cameră România, Chiemgauer Musikfrühling Festival - Germania, Arezzo, Kobe International Music Festival și Pèlerinages. Liderul ansamblului este violistul Răzvan Popovici, muzicianul care a reușit să-i reunească pe unii dintre cei mai apreciați artiști români și străini ai momentului în ansamblul RARO - SoNoRo, ce derulează proiecte unice de muzică de cameră.