Trupa Sistem concertează la Istanbul, în cadrul Festivalului "Europe on water"

În zilele de 4 si 5 iulie 2010 trupa Sistem va concerta în premieră la Istanbul, în cadrul Festivalului Europe on Water, la invitaţia Institutului Cultural "Dimitrie Cantemir". Trupă de percuţie neconvențională, Sistem are în componenţă muzicieni cu studii de muzică clasică si cu o vastă experienţă în domeniu: Robert Magheti, Florin Romascu, Claudiu Purcarin, Ciprian Rogojan şi Toth Zoltan.

Festivalul este organizat de Agenţia Istanbul 2010, coordonatoarea evenimentelor din seria Istanbul - capitală culturală europeană. La proiectul Europe on Water participă institute culturale şi secţiile culturale ale consulatelor statelor europene, evenimentul contribuind la dialogul intercultural dintre Turcia şi ţările europene.

În perioada 25 iunie-9 iulie, pe două scene în aer liber aflate în Piata Taksim, centrul modern al Istanbulului european și în Caddebostan, în partea asiatică, pe faleza Mării Marmara, se desfășoară spectacole de muzică, dans, acrobație, oferite de artiști din 16 țări: Germania, Austria, Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franta, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Italia, Ungaria, Macedonia, Polonia, Serbia si România.

Participarea trupei Sistem este susţinută de Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" Istanbul.