„Transylvania Retouched. A matter of landscape and representation ”– expoziție colectivă

 Transylvania Retouched A matter of landscape and representation - expozitie colectiva


Galeria ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin.

Perioadă expoziție: 26.06 - 20.09.2019

Program vizitare: Ma- Vi: 14.00 - 18.00  / cu excepția zilei de 20.09: 12.00-16.00. Expoziția mai poate fi vizitată oricând pe bază de programare.


Artiști: Aladár Garda, Anca Benera & ArnoldEstefan, Zsolt Fekete, Károly Elekes, Lehel Kovács, Mircea Nicolae, Radu Băieș, Szabolcs Kisspál, 

Reprezentarea peisajului transilvănean ca un teritoriu pastoral, mitic, cu râuri şi munţi impresionanţi este reprodusă la nesfârşit în broșurile turistice și evocările celor care l-au locuit sau vizitat, conservând astfel fanteziile legate de peisajele pitoreşti şi romantice din secolul al 19-lea. Expoziţia aruncă o privire critică și asupra construcţiei acestui tip de reprezentare și substituie actul contemplării nostalgice, presupus “neutre”, cu metodologia unei nostalgii reflexive (Svetlana Boym), critice, fragmentare, uneori ironice, care încearcă să reconstituie procesul prin care peisajul şi-a pierdut propria lizibilitate, naturalizând o anumită construcţie socială ori culturală. Este înfăţişarea acestei frumuseţi naturale, presupus “pure”, o strategie de scăpare din mijlocul tensiunilor istorice şi de depolitizare a peisajului? Ce idealuri, traume, dorinţe înglobează această reprezentare idilică? 

Expoziția include poziții artistice contemporane a șase artiști originari din Transilvania, atât români cât și maghiari, care abordează în feluri diferite tema reprezentării peisajului transilvănean și implicațiile sociale și culturale ale acestor reprezentări. Ea pune în evidență, de asemenea, materiale inedite (foto, video și text) din arhivele personale ale fondatorilor miscarii artistice land-art MAMŰ.


Curatoare: Daniela Duca & Virág Major

Un proiect expozițional al Institutului Cultural Român din Berlin, cu sprijinul Collegium Hungaricum Berlin


Mai multe imagini din expoziție și informații despre artiști găsiți aici: https://transylvaniaretouched.com/


Transylvania Retouched. A matter of landscape and representation