Teatru | Turneul francez al Teatrului "Matei Vișniec" din Suceava

4-9 septembrie 2018


Sala bizantină a Hotelului Béhague

Reședința ambasadorului român în Franța

123 rue Saint Dominique 75007 Paris


Intrarea este liberă cu rezervare obligatorie


Cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, în 31 august, Institutul Cultural Român de la Paris prezintă, în parteneriat cu Teatrul Municipal "Matei Vișniec", din Suceava, și cu Primăria Municipiului Suceava, turneul francez al acestui foarte tânăr teatru.

Este primul turneu internaţional al acestui teatru inaugurat în 2016. Repertoriul destinat publicului din Franța are în prim-plan creații ale teatrului românesc contemporan, artişti tineri, puternici şi creativi, apreciaţi atât de către critica de specialitate dar şi de către public: Gianina Cărbunariu, Adrian Damian, Bobi Pricop.

Dramaturgul Matei Vişniec, care a dat numele său teatrului din Suceava, va fi prezent la toate manifestările din Paris.

Evenimentul are si o dimensiune diplomatică, descentralizată, de cooperare regională franco-română, municipiile Suceava și Laval fiind înfrăţite. Cu ocazia acestui turneu de teatru, primarul Sucevei, Ion Lungu, va însoţi echipa teatrului, iar la Laval va semna din nou carta de înfrăţire dintre cele două municipii, în vigoare din 2010.


Program


4 septembrie, ora 19h30

Proștii sub clar de lună

de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu.

Cu: Clara Popadiuc, Delu Lucaci, Răzvan Bănuț, Cătălin Mîndru, Diana Lazăr, Constantin Tache Florescu, Bogdan Amurăriței.

Rezervare la https://www.eventbrite.fr/e/inscription-les-sots-sous-le-clair-de-lune-48326005383


SINOPSIS

Spectacolul Proștii sub clar de lună este construit pe povestea melodramatică cu iz parodic, ori pseudo-tragică a „proștilor" amorezi Gogu - Clementina, respectiv Emilian – Ortansa. Intriga se desfășoară într-un ritm dramatic alert și constă în desfacerea a două cupluri construite parcă în oglindă : „șmecherul" Gogu o părăsește pe „cinstita" Clementina, „femeia plângăreață”, iar, pe de altă parte, „femeia satanică" Ortansa îl părăsește la rându-i pe „onestul și incoruptibilul” controlor financiar Emilian. Până la urmă ,,Proștii sub clar de lună”este o poveste despre dragoste. Motivația de care au toți nevoie este, paradoxal, frica de acest control financiar, pentru a-și da seama că singura lor șansă este iubirea.

Anca Bradu a fost distinsă cu numeroase premii, printre care menționăm: Premiul Uniter pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul Deșteptarea primăverii la Teatrul Național Tg. Mureș - Compania Tompa Miklos(2001), și Diploma de Excelență a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național pentru Promovarea teatrului românesc peste hotare, în 2010.


5 septembrie, ora 19h30

Kebab

de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan. 

Cu: Ioana Nichita, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț.

Rezervare la https://www.eventbrite.fr/e/inscription-kebab-48326162854


SINOPSIS

KEBAB, de Gianina Cărbunariu, este povestea a trei tineri români care, din motive personale, părăsesc țara din dorința de a se realiza în Irlanda. Motivul fiecăruia dintre ei este diferit dar, în același timp, este plin de speranță. Caruselul în care sunt prinși, ambiția dusă la extrem fac din ei victime și călăi. Textul abordează subiectul traficului de persoane, o realitate, din păcate, extrem de des întâlnită în țara noastră.


6 septembrie, ora 18h00

Pisici

text şi regie Bobo Burlăcianu.

Cu Horia Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc.

Rezervare la https://www.eventbrite.fr/e/inscription-chats-48326254127


SINOPSIS

Un fel de alternativă parodică la Cats. O joacă muzicală în care câteva pisici își deapănă poveștile. La început a fost un 'miau', după care Pisica Dumnezeu a creat o lume dominată de pisici. În absența omului, pisicile îi iau locul, la pachet cu problemele aferente.

O bătrână obsedată de murături, un patron de fabrică de mobilă cu aspirații de politician, un rachet naiv, un câinereîncarnat în pisică, un cuplu cu probleme în căsnicie, și alte personaje pisicești își cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveștile lor se întrepătrund, conectându-le într-o țesătură unică.


8 septembrie, ora 19h30, Teatrul L'Echapée, Laval

Kebab


9 septembrie, ora 19h30, Laval

Pisici