Spectacol/teatru: Franţa – România : Toţi pe scenă ! , Sambata 9 octombrie la ora 20.30

TEATRU (spectacol)
sâmbătă 9 octombrie ora 20 :30

Franţa – România : Toţi pe scenă !
Academia de Teatru din Paris

Pentru a sărbători inaugurarea noilor localuri ale Academiei şi deschiderea sezonului 2010 – 2011, ultima promoţie a Academiei de Teatru din Paris propune un spectacol de şcoală pe scena magnificii Săli Bizantine a Ambasadei României în Franţa. Elevii – actori ai Academiei, ce au şansa de a-şi juca spectacolele de final de studii pe scene renumite precum : Teatrul Marigny, Comédia sau L'Epée de bois la Cartoucherie de Vincennes, vor dezvălui unui public profesionist realizările ciclului Victor Hugo, sub direcţia lui Pascal Seguin. Si pentru a aduce un omagiu istoriei fascinante a acestei săli de spectacole rămasă mult timp necunoscută marelui public, Oscar Sisto, regizor şi profesor, a invitat doi tineri actori români Codrina Pricopoaia şi Eugen Jebeleanu, să lucreze pe textele dramaturgilor români contemporani...

Distribuţie (în curs) : actorii francezi Emeric Bellamoli, Damien Dufour, Coty Cohen, Grégory Dutreilly, Thibaub Chofourier, Priscilla Decotte, Laetitia Hébrard, Sandra Jaulin, Julien Romano şi actorii români Codrina Pricopoaia şi Eugen Jebeleanu.

Spectacol în franceză şi în română. Evenimentul este organizat cu susţinerea Ambasadei Române la Paris şi a Institutului Cultural Român.

Intrarea liberă.
Rezervare obligatorie la : 06 60 45 95 21.

Palais de Béhague, Salle Byzantine
Ambassade de Roumanie en France
123 rue Saint-Dominique, 75007 Paris
Mo Ecole Militaire