Spectacol de Sergiu Matis la TRAFÓ

Spectacol de Sergiu Matis la TRAFo

Spectacol de Sergiu Matis la TRAFÓ

Sergiu Matis, performer născut la Cluj-Napoca, care activează la Berlin, va prezenta spectacolul Warp Renderings la Trafó, pe 25 și 26 ianuarie 2025, de la ora 20.00, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta.

În această lucrare solo, Sergiu Matis explorează modul în care imaginile estetizate ale peisajelor au distorsionat relația societății contemporane cu lumea naturală – de la tradițiile europene de pictură a peisajelor până la fotografie, imagini satelitare, CGI și realitate virtuală.

Warp Renderings” propune diferite moduri de a accesa mediul natural, prin reanalizarea și investigarea răsucirilor ideologice la care acesta a fost supus în trecut. Aceste distorsiuni sunt exagerate până la punctul de ruptură, crăpând și deformând pânza și ecranul, și creând fisuri în corp, făcându-l permeabil și capabil să rezoneze cu elementele naturale pe care le reprezintă. Poate că prin această rupere a tradițiilor – acest vandalism conceptual – putem repara și restabili conexiunea noastră cu natura, permițându-i să ne inunde din nou, sau cel puțin, să revină în corpul dansant.

Concept, coregrafie, interpretare: Sergiu Matis
Muzica: György Ligeti, Emptyset, Hexorcismos, Simina Oprescu
Text: Sergiu Matis, Philip Ingman, Nichita Stănescu
Consiliere dramaturgică: Mila Pavićević
Management tehnic, design de sunet: Andrea Parolin
Lumini:Martin Pilz
Proiecție video: Calvin Lanz, Frank Manzano
Producție: Philip Ingman
Co-produs de: Tanzfabrik Berlin
Susținut de: Performing Arts Institute (InSzPer) Varșovia, ca parte a apap – FEMINIST FUTURES – un proiect cofinanțat de programul Creative Europe al Uniunii Europene

Costumele și obiectele de scenă constau în materiale reutilizate și reciclate.

Sergiu Matis este un coregraf român care trăiește și lucrează în Berlin din 2008. Lucrările sale au fost prezentate în toată Europa, iar el a condus ateliere și activități educative la diverse instituții din întreaga lume. Practica sa de dans poate fi considerată o căutare neobosită prin arhive corporale și digitalizate, pentru a plasa o lentilă critică asupra a ceea ce a fost arhivat, pentru a salva ceea ce se presupunea că s-a pierdut și pentru a reinventa ceea ce nu a fost documentat. Acumularea istoriei servește ca o hartă veche, care devine un punct de plecare către revelarea unei noi imagini a dansului. Performance-urile sale provoacă experiențe intense care fracturează ideile acceptate și îmbrățișează complexitățile vremurilor noastre.