Sesiune de examinare pentru certificatul internațional ALTE

La sediul Institutului Cultural Român din Madrid, se organizează în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2022, pentru a doua oară, o sesiune de examene pentru obținerea certificatului ALTE de competență lingvistică în limba română.

Locație: sediul Institutului Cultural Român din Madrid (Plaza del Cordón 1, bajo dcha., 28005, Madrid)
Preț: 100 euro

Niveluri:

- A1, A2, B1, B2 (conform CECRL) pentru aceste niveluri se eliberează un certificat internațional ALTE

- C1, C2 (conform CECRL) pentru aceste niveluri se eliberează un certificat eliberat de consorțiul UBB / ICR, recunoscut de toate universitățile și instituțiile de învățământ.

Toate probele vor avea loc în ziua menționată în formular, la ora 9:30 sau 13:30 (proba scrisă). Proba orală va avea loc după finalizarea probei scrise. Planificarea va fi transmisă din data de 24 ianuarie 2022, odată cu încheierea perioadei de înscriere.

Data limită pentru formalizarea înscrierii: 27 ianuarie 2022

Dacă doriți să susțineți examenele ALTE, completați următorul formular de înregistrare corespunzător nivelului pentru care doriți să susțineți examenul:

Nivelul A1: https://forms.gle/tLEig1jGuUfiBjTQ6

Nivelul A2: https://forms.gle/r8hdh9aLRHgJNRKZ7

Nivelul B1: https://forms.gle/C9seirfXGKv3XvU89

Nivelul B2: https://forms.gle/tG31Qj5Pf3zbKBvb6

Nivelul C1: https://forms.gle/t8GTrW9UMc62Ppan7

Nivelul C2: https://forms.gle/ECapkQXXqKSe4e7W7


Confirmarea de înregistrare este valabilă odată ce înregistrarea este oficializată. Detaliile bancare pentru plata taxei vor fi furnizate odată ce vom primi solicitarea dumneavoastră.

Mai multe detalii despre examenele ALTE: Home (ubbcluj.ro)

Mai multe detalii despre ALTE: https://es.alte.org/  și modele de examen pentru nivelul A1, A2, B1 și B2: Home (ubbcluj.ro)

Consorțiul UBB-ICR (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Institutul Cultural Român), a primit statutul de membru cu drepturi depline în cadrul Adunării Generale anuale a ALTE (Asociația Examinatorilor Limbilor din Europa) din 21.09. 2017, fiind astfel primul și singurul reprezentant al limbii române în cadrul ALTE, cea mai prestigioasă Asociație Profesională în domeniul evaluării limbilor străine. Testele evaluează abilitățile orale și scrise, receptive și productive, incluzând și elemente de comunicare (gramatică și vocabular).